Ştiri 6 august 2013

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Schimbarea la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Sărbătoarea face parte din rândul praznicelor Împărăteşti ce sunt închinate Domnului Nostru Iisus Hristos şi ne aduce aminte de momentul în care Mântuitorul Şi-a schimbat în mod minunat chipul feţei Sale, pe muntele Taborului, în prezenţa a trei dintre ucenicii Săi, Petru, Ioan şi Iacov.
Datele istorice spun că această sărbătoare are ca origine momentul sfinţirii unei biserici zidite de Sfânta împărăteasă Elena, pe muntele Taborului, în secolul 4.
Atestarea documentară a sărbătorii apare în prima jumătate a secolului 5, în cadrul unor cuvântări festive ale Patriarhului Proclu al Constantinopolului, patriarhului Chiril al Alexandriei sau papei Leon cel Mare.
În secolul 8, odată cu generalizarea acestui Parznic Sfântul Andrei Criteanul a compus o predică pentru Schimbarea la Faţă, iar Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de MAIUMA au compus imne religioase în cinstea sărbătorii.
În această zi, conform canonului 28 al Sinodului Trulan din 692 există obiceiul ca în biserici să se aducă spre binecuvântare prinoase din struguri, ca simbol al mulţumirii către Dumnezeu pentru roadele toamnei care se apropie.

Arheologii turci susţin că au descoperit un fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.
Acesta a fost descoperit într-un bloc de piatră, aflat pe sit-ul Bisericii Balatlar din Sinop, din secolul al VII-lea.
O serie de teste au loc in aceasta perioada, pentru a încerca să se stabilească autenticitatea acesteia.
Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul a fost descoperită în anul 325 d.Hr.
Mai multe fragmente au fost trimise liderilor religioși din întreaga lume, iar acest lucru ar putea explica modul în care fragmentul a ajuns şi în Turcia.

O parte din constănţeni nu vor avea mâine apă rece.
Pentru executarea unor lucrări de reabilitare conducte, RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile mâine, între orele 8,30 şi 19,30.
Vor fi afectaţi consumatorii din zona centrală a oraşului din perimetrele delimitate de străzile: Călăraşi – I.G. Duca – Avram Iancu – Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Piaţa Ovidiu – Mircea cel Bătrân – Mamaia – Tomis şi Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Nicolae Iorga – Ştefan Mihăileanu – Gheorghe Murea; zona blocurilor de pe Aleea Lupeni şi Peninsulă.

România a ocupat primul loc în lume la Olimpiada Internaţională de Geografie.
Elevii români au câştigat trei medalii de aur şi una de argint la ediţia de anul acesta a competiţiei, desfăşurată în Japonia.
Anul trecut, România a ocupat locul al doilea pe naţiuni, cu două medalii de aur, una de argint şi una de bronz.
Olimpiada Internationala de Geografie 2013 s-a desfăşurat în perioada 30 iulie – 5 august, la Kyoto, în Japonia şi a reunit participanţi din 32 de ţări.

Guvernul a negociat cu FMI noi taxe pe veniturile românilor.
Documentul prevede introducerea unor noi taxe, cu data de 1 ianuarie 2014, dar şi o serie de facilităţi pentru românii cu venituri mici.
Astfel, cei care au venituri din chirii vor plăti contribuţii la sănătate şi pensii din aceste câştiguri, de anul viitor.
Totodată, impozitarea proprietăţii va varia în funcţie de scopul de folosinţă şi nu de statutul legal al proprietarului.
Pe de altă parte, Guvernul vrea să acorde de luna viitoare, un ajutor suplimentar la încălzire, pentru familiile nevoiaşe.
De asemenea, din 2014 vor creşte venitul minim garantat şi nivelul alocaţiilor familiale.

Jumătate dintre candidaţii la examenul de titularizare au picat.
Potrivit Ministerului Educaţiei, 48% dintre cei 29.000 care au susținut concursul, ar putea ocupa un post de titular în învățământ, după ce au obținut note peste 7.
Alți 32% au primit note între cinci și șapte şi pot ocupa postul de suplinitor.
Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 a fost înregistrat în județul Cluj, iar cel mai scăzut a fost în județul Mehedinți.

Modificările Codului Fiscal au fost publicate în Monitorul Oficial.
Ordonanţa prevede reducerea cotei TVA pentru livrarile de panificatie, reintroducerea accizării unor produse de lux, cum ar fi bijuteriile, iahturile, dar şi unele autoturisme.
De asemenea, se extinde taxarea inversă pentru livrarea de energie electrică şi de certificate verzi.
Noul Cod Fiscal va intra în vigoare de la 1 septembrie.

Antiperspirantele cresc riscul de apariţie al cancerului la sân.
Aceste produse conţin aluminiu care blochează activitatea glandelor sudoripare şi împiedică eliminarea naturală a toxinelor.
Aceste substanţe se depozitează, în timp, în ganglionii limfatici din această zonă şi pot produce tumori.
De asemenea, potrivit unor studii medicale, aluminiul se găseşte în exces şi în anumite alimente, precum cerealele, biscuiţii sau prăjiturile.

Guvernul indian vrea să asigure hrană gratuită pentru două treimi din populaţie.
Conform proiectului de lege, subvenţionarea hranei pentru cei aproximativ 800 milioane de cetăţeni, va costa guvernul de la New Delhi 24 miliarde de dolari anual.
Criticii susţin că programul reprezintă o strategie populistă care va conduce către falimentul ţării, în timp ce susţinătorii consideră că programul ar putea ajuta la combaterea saraciei.
India are o populaţie de 1,2 miliarde de persoane, din care peste 250 de milione trăiesc sub pragul sărăciei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept