Ştiri 2 august 2013

Duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji la Mănăstirea Crucea.
Astfel, de la ora 7.30, Ierarhul nostru va călugări două surori de la această mănăstire, apoi va săvârşi Sf. Liturghie.
Apoi, de la ora 24, IPS Teodosie va oficia Sf. Liturghie la biserica Sf. Ioan Iacob Hozevitul, din apropierea localităţii Mihail kogălniceanu, care îşi va serba luni hramul.
La slujbă va participa şi IPS Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
Marţi, Biserica Ortodoxă va prăznui Schimbarea la Faţă.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va săvârşi de la ora 8.45, Sf. Liturghie la Biserica Greacă din Constanţa, care îşi va sărbători hramul.
De duminică şi până joi, credincioşii se vor putea închina moaştelor Sf. Ap. Andrei aduse la această biserică.
Miercuri, ierarhul Tomisului va participa la Sf. Liturghie oficiată la Mănăstirea Sfânta Teodora de la Sihla, din Arhiepiscopia Iaşilor.

Posesorii de căruţe din municipiul Constanţa nu vor mai avea voie să circule pe drumurile publice.
Potrivit noii hotărâri a Consiliului Local, circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală, neînregistrate la autoritatea publică locală constituie contravenţie.
Cei prinşi în trafic vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 400 şi 800 de lei şi li se va imobiliza vehiculul.
Pentru recuperarea acestuia va trebui ca, pe lângă amendă să se plătească şi suma de 300 de lei care reprezintă ridicarea, transportarea şi imobilizarea vehiculului.

Falezele din staţiunea Mamaia vor fi reabilitate şi modernizate cu fonduri europene.
Anunţul a fost făcut de primarul Constanţei Radu Mazăre.
El a adăugat că din toamna acestui an, va demara o serie de investiţii cu fonduri europene în staţiunea Mamaia, iar una dintre ele vizează reabilitarea şi modernizarea falezei cu circa 11 milioane de euro.
Astfel, potrivit edilului, va fi completată infuzia de bani privaţi investiţi mai ales în nordul staţiunii.

Prorectorul Gabriela Stanciu a fost desemnată în locul rectorului Dănuţ Tiberius Epure.
Decizia a fost luată ieri, în cadrul şedinţei Senatului Universităţii „Ovidius”.
Rectorul Dănuţ Tiberius Epure a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită şi a înaintat recurs împotriva deciziei de arestare preventivă emisă de Tribunalul Bucureşti.
Recursul urmează să fie judecat la Curtea de Apel Bucureşti.

Principalele temeri ale românilor sunt creşterea preţurilor, pierderea locurilor de muncă şi diminuarea veniturilor.
Aceasta este concluzia unui sondaj care mai arată că 65% dintre români consideră că direcţia în care se îndreaptă ţara este una greşită.
83% dintre cei chestionaţi spun că preţul energiei şi al carburanţilor a crescut faţă de anul trecut, 12% cred că preţurile sunt la fel şi doar 2,5% consideră că sunt mai mici.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.050 persoane cu vârsta peste 18 ani.

Facturile la energia electrică aferente lunii iulie vor fi mai mici cu 5-7%.
Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.
El a adăugat că este vorba despre reducerea cu 1,3%, de la 1 iulie, pentru preţul energiei electrice, iar restul ieftinirii vine ca urmare a reducerii certificatelor verzi.

Toţi absolvenţii şcolilor militare din promoţia 2013 vor fi angajaţi imediat.
Declaraţia a fost făcută ieri de Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Absolvenţii vor fi angajaţi în specialităţile aviaţie naviganţi avioane, aviaţie naviganţi elicoptere, radiolocaţie, artilerie şi apărare antiaeriană.

Primele 215.000 de carduri electronice naţionale de sănătate au fost tipărite.
Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, termenul propus pentru tipărirea acestora a fost respectat.
În perioada următoare vor fi personalizate cel puţin 50.000 de carduri zilnic.
În prezent nu se ştie cine va distribui cardurile, deoarece medicii de familie au anunţat că nu vor să-şi ia acest angajament.

Produsele tradiţionale româneşti vor fi comercializate numai cu un logo specific.
Ministerul Agriculturii a stabilit, într-un proiect de ordin, condiţiile şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un produs pentru a primi titulatura de “tradiţional”.
Mai exact, pentru a putea fi atestat ca tradiţional, un produs nu trebuie să conţină adaosuri de aditivi alimentari, coloranţi, arome, vitamine, minerale, îndulcitori – cu excepţia celor naturale.

Aproximativ 70% dintre români apelează la vrăjitoare sau vraci pentru rezolvarea problemelor.
România este una dintre statele care înregistrează valori ridicate ale ratei şomajului, consumului de droguri, precum şi un număr mare de divorţuri şi bolnavi cronici, ca efecte directe ale crizei economice şi sociale.
Astfel, potrivit unui sondaj, românii preferă să meargă la vrăjitoare în detrimentul Bisericii sau psihologilor.