Ştiri 25 iulie 2013

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei în Catedrala Arhiepiscopală, urmată de procesiunea religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion, cu plecare de la Catedrală.
Traseul va cuprinde Valea Portului – str. Traian, str. Mircea cel Bătrân, bd. Mamaia, str. Nicolae Iorga, bd. Tomis – Capela Militară, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Sâmbătă, de la ora 8.30, IPS Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală.

ANM a emis o informare meteorologică de caniculă şi disconfort termic pentru toată ţara.
Aceasta este valabilă de astăzi şi până duminică.
Meteorologii avertizează că vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi frecvent pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi pe arii mai restrânse în cele de deal şi de podiş.
În Banat, Oltenia şi sudul Munteniei se vor înregistra temperaturi maxime de 35 -36 de grade.

Tinerii constănţeni cu probleme sociale şi cei cu dizabilităţi au şansa de a merge în tabere gratuite la munte.
Ministerul Tineretului şi Sportului desfăşoară, în această perioadă, programul naţional „Tabere pentru tineri cu probleme sociale şi dizabilităţi”.
Astfel, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa organizează selecţie de dosare în vederea trimiterii a 141 de tineri cu probleme sociale, asistaţi sociali şi 77 de tineri cu diferite dizabilităţi.
Cei acceptaţi, conform dosarelor depuse, vor petrece sejururi la Predeal şi Maramureş.

Municipiul Constanţa a rămas fără Administraţie Fiscală.
Sediile noilor Administraţii Regionale Fiscale au fost aprobate în şedinţa de Guvern de ieri.
În total, la nivelul ţării vor fi opt astfel de structuri.
La Constanţa va funcţiona, în schimb, sediul regional a Direcţiei Antifraudă, structură nou-înfiinţată în cadrul ANAF.
Aceasta va prelua atribuţiile vămii, iar Garda Financiară se desfiinţează.
Modificările în organizarea ANAF ar intra în vigoare de la sfârşitul acestei luni.

Românii ar putea opta pentru tratamente medicale în străinătate.
Acest lucru va fi posibil, spre sfârşitul anului, după transpunerea în legislaţia naţională a unei Directive Europene.
Serviciile vor fi însă decontate la valoarea celor din ţară.
Directiva stabileşte norme pentru facilitarea accesului asiguraţilor unui stat membru al UE la asistenţa medicală acordată pe teritoriu unui alt stat membru.
Asistenţa medicală presupune servicii furnizate pacienţilor de către cadrele medicale pentru: evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente.

Pregătirea pentru situaţii de urgenţă ar putea fi inclusă în programa şcolară.
Astfel, elevii vor şti cum să prevină sau să acorde primul ajutor în cazuri limită, cum ar fi cutremurul, incendiile sau inundaţiile.
În Bucureşti, până acum au fost pregătiţi peste 44.000 de elevi şi 3.000 de cadre didactice pentru situaţii de urgenţă.

Spitalele trebuie să-şi găsească singure surse de finanţare.
Declaraţia aparţine ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care le-a solicitat managerilor de spitale să găsească resursele necesare, fără a reduce din salariile angajaţilor.
El a arătat că soluţia ar fi ca unităţile sanitare să aibă mai multe consultaţii în ambulatoriu şi internări de zi.

Hepatita virală ucide anual 1,4 milioane de persoane şi afectează sute de mii în întreaga lume.
Avertizarea vine din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Potrivit estimărilor, 1,4 milioane de persoane se îmbolnăvesc anual de hepatita A, 240 milioane suferă de hepatita de tip B, iar 150 de milioane au contractat virusul hepatic C.
Cei cinci viruşi care sunt răspunzători de apariţia hepatitei pot cauza infecţii şi inflamări acute şi cronice ale ficatului, susceptibile să provoace ciroze sau cancer hepatic.
O problemă este şi faptul că majoritatea persoanelor care sunt infectate cu viruşii hepatici B sau C ignoră acest lucru, sunt expuse unor maladii grave şi devin, la rândul lor, transmiţători ai acestei boli.

Programul ‘Rabla’ pentru persoane juridice şi instituţii publice a demarat astăzi.
Astfel, acestea se pot adresa unuia dintre operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz.
Administraţia Fondului pentru Mediu a emis un număr de 3.000 de tichete valorice pentru persoanele fizice şi instituţiile publice, iar cumularea eco-tichetului cu tichetul clasic este posibilă numai în cazul achiziţionării unui autovehicul electric.

Majoritatea românilor consideră că economia naţională merge prost.
Potrivit unui sondaj Eurobarometru, 31% dintre români se aşteaptă ca aceasta să se înrăutăţească în următoarele 12 luni.
De asemenea, doar 8% consideră că situaţia economiei naţionale este una bună, faţă de o medie de 26% în plan european.
Totodată, românii sunt mult mai puţin optimişti faţă de media europeană în ceea ce priveşte propria lor situaţie financiară şi a locului de muncă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept