Ştiri 19 iulie 2013

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va săvârşi de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din cartierul constănţean Viile Noi.
De la ora 19.30, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfinţire mică a bisericii „Sfântul Ilie” din Techirghiol, urmată de Taina Sfântului Maslu.
Credincioşii se vor putea închina moaştelor Sfântului Luca al Crimeii, aduse de la biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” a Institutului C.I. Parhon din Bucureşti şi vor rămâne la biserică până duminică.
Totodată, duminică, de la ora 7.30, IPS Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie” din Histria, unde vor fi aduse spre închinare, moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion şi ale Sfântului Pantelimon, de la Catedrala Arhiepiscopală.

Spitalul de la Eforie Sud va fi reabilitat cu fonduri europene.
Consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre prin care se vor putea face primele lucrări de reabilitare şi modernizare la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală de la Eforie Sud.
Acesta se află într-o avansată stare de degradare.
Reamintim că, recent, Spitalul de Ortopedie de la Eforie Sud a intrat în administrarea Spitalului Judeţean Constanţa, iar autorităţile judeţene intenţionează transformarea lui în secţie exterioară a Spitalului Judeţean Constanţa.

11% dintre angajaţii Poştei Române vor fi disponibilizaţi.
Potrivit reprezentanţilor companiei, un număr de 3.650 de angajaţi vor fi concediaţi de la 1 septembrie.
Procesul de disponibilizare va fi aplicat fără să fie afectată derularea normală a activităţilor Poştei Române la nivel naţional.
Procesul de restructurare şi modernizare a Poştei Române are ca obiectiv restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi ai companiei.

Experţii Fondului Monetar Internaţional sunt sceptici în ceea ce priveşte eficienţa reducerii TVA la pâine şi nu agreează ideea.
Premierul Victor Ponta a declarat însă că decizia aparţine, în totalitate, Guvernului.
Reamintim că Guvernul va efectua la sfârşitul acestei luni prima rectificare bugetară din acest an.

Certificatul de performanţă energetică este obligatoriu de astăzi.
Potrivit noilor reguli, proprietarul sau administratorul unei clădiri va fi obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii.
Totodată, în anunţurile de vânzare sau închiriere, proprietarul ori administratorul clădirii sau apartamentului va da şi informaţii din certificatul energetic.
La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul este obligat să îi dea cumpărătorului certificatul energetic în original.

Pacienţii care reclamă un caz de malpraxis ar putea fi obligaţi să plătească verificarea medicului.
Mai precis, oficialii din Ministerul Sănătăţii vor ca în acele cazuri în care nu se confirmă malpraxisul, pacientul reclamant să plătească o parte din suma cheltuită pentru expertiză.
Prin acest proiect, pacienţii vor avea alternativa unei soluţionări amiabile în ceea ce priveşte cazurile de malpraxis şi, pentru prima dată, ei vor avea acces la documentele medicale ale cazului.
Proiectul de lege este supus dezbaterii publice timp de o lună.

Eliberarea permisului de conducere va putea fi cerută prin e-mail.
Persoanele cărora le expiră, deteriorează sau fură permisul de conducere vor putea cere eliberarea unuia nou sau a duplicatului şi prin corespondenţă, inclusiv electronică.
Solicitarea unui nou permis de conducere prin e-mail este prevăzută într-un proiect de ordin de ministru, supus dezbaterii publice de Ministerul Afacerilor Interne.

Plafonul pentru programul Prima Casă va fi suplimentat până la sfârşitul acestei luni.
Anunţul a fost făcut de Ministerul Finanţelor, în condiţiile în care creditarea prin acest program a mers mai repede în prima parte a acestui an faţă de anul trecut.
Surse din interiorul ministerului au precizat că astfel, creditarea nu va fi întreruptă.

Unul din doi români nu are grup sanitar sau baie în casă.
Conform datelor oficiale, mai bine de jumătate dintre români nu dispun nici de cele mai elementare servicii de igienă.
Aproximativ 9 milioane jumătate de cetăţeni aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare la sfârşitul anului trecut ceea ce reprezintă 44,2% din populaţia României.

Banca Mondială sprijină dezvoltarea Deltei Dunării.
Ţara noastră va putea accesa fonduri europene în următorii 6 ani printr-un proiect pilot ce vizează dezvoltarea infrastructurii Deltei Dunării.
Fondurile europene reprezintă rezolvarea la principalele probleme cu care se confruntă locuitorii din Delta Dunării.
Însă pentru a beneficia de bani nerambursabili, Uniunea Europeană a cerut statului român o strategie de dezvoltare a Deltei Dunării.

Mai mult de 90% din crimele împotriva jurnaliştilor din întreaga lume rămân nepedepsite.
Declaraţia aparţine secretarului adjunct al ONU, Jan Eliasson, care a adăugat că acest lucru este şocant şi inacceptabil.
În ultimii 10 ani peste 600 de jurnalişti au fost ucişi, cei mai mulţi în zone de conflict precum Siria sau Afganistan.
Potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor cinci jurnalişti din şase sunt ucişi însă în propriile oraşe când relatează despre problemele locale, deseori legate de fapte penale şi corupţie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept