Ştiri 17 iulie 2013

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Emilian de la Durostor.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi sfânta liturghie de la ora 7.45, la mănăstirea Dumbraveni, care îşi va sărbători hramul.
Apoi, de la ora 15, Ierahul Tomisului va participa la vernisajul expoziţiei Taberei internaţionale de creaţie contemporană “Dunărea şi Dobrogea creştină”, desfăşurată la Mănăstirea Dervent.
Sâmbătă, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, IPS Teodosie va săvârşi de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din Constanţa.
De la ora 19.30, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfinţire mică a bisericii „Sfântul Ilie” din Techirghiol, urmată de Taina Sfântului Maslu.
Credincioşii se vor putea închina moaştelor Sfântului Luca al Crimeii, aduse de la biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” a Institutului C.I. Parhon din Bucureşti şi vor rămâne la biserică până duminică.
Totodată, duminică, de la ora 7.30, IPS Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie” din Histria, unde vor fi aduse spre închinare, moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion şi ale Sfântului Pantelimon, de la Catedrala Arhiepiscopală.

O nouă mănăstire ortodoxă va fi inaugurată în Spania.
Anunţul a fost făcut de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei.
Sfânta Liturghie va avea loc duminică, 28 iulie şi va fi oficiată de către Preasfinţitul Părinte Timotei, episcopul Spaniei şi Portugaliei.
Edificiul are peste 80 de camere, ceea ce permite ca, pe lângă mănăstire, să funcţioneze şi un centru de spiritualitate ortodoxă, unde episcopia va organiza tabere pentru copii, tineri şi adulţi.

Condiţiile de eliberare a permisului de conducere vor fi modificate.
Astfel, şoferii care îşi schimbă permisele de conducere înainte ca perioada de valabilitate a acestora să expire vor trebui să efectueze testele medicale care atestă că sunt apţi să conducă autovehicule.
Singura modalitate în care şoferii vor putea scapa de documentele medicale este eliberarea unui duplicat pentru permisul de conducere, dupa ce a fost declarat furat, pierdut sau deteriorat.

Maşinile înmatriculate în străinătate vor fi conduse în România doar de proprietarii înscrişi în acte.
Ministerul Afacerilor Interne a propus pentru dezbatere publică un proiect de lege în acest sens.
Dacă proiectul de lege va fi aplicat, şoferilor români care nu vor înmatricula vehiculul cumpărat din străinătate în termen de 30 de zile de la achiziţionare li se vor ridica plăcuţele şi certificatul de înmatriculare.
Mai mult, aceştia ar putea rămâne şi fără permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Orarul de circulaţie al autobuzelor etajate a fost modificat.
De astăzi, autobuzele turistice de pe traseul Mamaia Estival au o pauză la orele prânzului.
Astfel, de luni până vineri, ele circulă între orele 10,00 şi 13,00 şi între orele 17,00 şi 20,00, cu plecări din Gară din 45 în 45 de minute, iar sâmbătă şi duminica între orele 10,00 şi 20,00, cu plecări din Gară din 30 în 30 de minute.

Pâinea s-ar putea ieftini de la 1 septembrie.
Premierul Victor Ponta a declarat că va pune în aplicare un proiect-pilot pentru reducerea TVA la alimentele de bază.
Astfel, anul acesta taxa pe valoare adăugată va fi redusă la 9% pentru pâine, un produs care aduce si o uriaşă evaziune fiscala. Reprezentanţii Rompan, apreciază că măsura va aduce câştiguri la bugetul de stat.

Până la sfârşitul anului vor fi emise 7,5 milioane de carduri de sănătate.
Anunţul a fost făcut de preşedintele CNAS, Cristian Busoi.
El a mai spus că oamenii le vor primi numai după ce medicii, spitalele şi laboratoarele vor avea cititoare şi vor putea fi folosite de anul viitor.
Preşedintele CNAS a adăugat că tot de anul viitor, cipul de pe cardul de sănătate ar putea fi integrat în cărţile de identitate noi.
Costul unui astfel de card este de 2,2 euro plus TVA, iar al cititoarelor, de cel mult 50 de euro.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea de reîntregire a pensiilor militarilor.
Potrivit actului normativ, pensiile care au fost micşorate în decembrie 2010 vor reveni la valoarea de acum 3 ani de la 1 octombrie.
Legea intra in vigoare după publicarea in Monitorul Oficial.
De aceasta măsura vor beneficia 18.000 de pensionari militari.

Uniunea Europeană a decis interzicerea utilizării în spaţii deschise a insecticidului Fipronil.
Acesta este letal pentru albine.
Măsura a fost adoptată de 23 de state, doar Spania şi România au votat împotrivă.
Potrivit studiilor Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, Fipronil prezintă un risc “ridicat” când este folosit pentru tratarea culturilor de porumb.
Din 31 decembrie 2013, utilizarea insecticidului va fi interzisă timp de doi ani la tratarea seminţelor de porumb şi de floarea soarelui.

3.500 de angajaţi vor fi concediaţi de la CFR.
Reprezentanţii CFR Marfă au declarat că numărul celor disponibilizaţi se ridică la 1.500 de persoane şi intenţionează să reducă săptămâna de lucru cu o zi, până în septembrie.
Preşedintele Sindicatului Mişcare – Comercial Dobrogea, Gheorghe Spânu a adăugat că demiterile colective vor duce la creşterea riscurilor de accidente feroviare, deoarece personalul este insuficient faţă de volumul de lucru.
În prezent, numărul total al orelor suplimentare neplătite a ajuns la 140.000.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept