Ştiri 3 iulie 2013

Duminică, Biserica ortodoxă va sărbători Duminica sfinţilor români.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la mănăstirea Poarta Albă – Galeșu, care îşi va serba hramul.
Mănăstirea se află în construcţie şi este închinată memoriei martirilor, deţinuţi politici, morţi la construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră, mai ales în perioada 1949 – 1953.
După slujbă, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de parastas de trei săptămâni pentru părintele Iustin Pârvu.
De asemenea, vineri, 5 iunie, de la ora 16.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia sfinţirea mică a paraclisului „Aşezarea în raclă a brâului Maicii Domnului” din zona Trocadero, urmată de oficierea Tainei Sfântului Maslu.

Asociaţia Secular-Umanistă cere demisia ministrului de Externe Titus Corlăţean în urma unui discurs despre minorităţile sexuale.
Asociaţia îl acuză pe ministru că a atacat principiul constituţional al nediscriminării şi a deplâns normele europene în materie de drepturile omului.
ASUR arată că declaraţiile ministrului contravin articolului 30 din Constituţie, care interzice “incitarea la discriminare”, în condiţiile în care s-a angajat să respecte Legea Fundamentală a ţării şi să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Mitropolitul Muntenegrului susţine că NATO este “Al Patrulea Reich”, iar Europa este “tiranică”.
Înaltpreasfinţitul Amfilohie consideră că NATO reprezintă “o continuare a fascismului şi o dorinţă de a conduce întreaga lume”.
Ierarhul apreciază că este bine că Muntenegru s-a aliat “cu Europa”, dar nu ar trebui să devină “o parte din NATO”.
În opinia mitropolitului, astăzi Europa este criminală, tiranică şi calcă în picioare pe cei săraci.

Fostul premier Radu Vasile a murit în această dimineaţă.
În vârstă de 71 de ani, acesta suferea de cancer la colon.
Născut pe 10 octombrie 1942, la Sibiu, istoricul şi omul politic Radu Vasile a fost premier al României între anii 1998 şi 1999. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti în 1967, în 1977 a devenit doctor in ştiinţe economice şi, din 1993 a fost profesor universitar la ASE.

Dumnezeu să-l odihnească!

Atenţie constănţeni, în municipiu au apărut bani falşi!
Mii de bancnote falsificate au fost găsite, în circulaţie, de poliţişti şi de angajaţii Băncii Naţionale Române.
În Constanţa, cele mai multe bancnote false au fost de 100 de lei şi de 50 de euro.
Poliţiştii spun că în timpul sezonului estival, creşte numărul reclamaţiilor care ajung la Crimă Organizată Constanţa cu privire la bancnotele falsificate.

Fertilizarea in vitro poate cauza afecţiuni severe.
Un studiu arată că o anumită metodă utilizată în aproximativ jumătate din cazurile de fertilizarea in vitro, creşte riscul ca bebeluşul să dezvolte un retard mintal.
Cercetătorii americani au studiat 31,000 de copii născuţi după fertilizare in vitro.
Comparativ cu cei născuţi normal, aceşti copii prezintă un risc mai mare sa fie autişti, iar riscul de retard mintal a fost mai mare cu 18%.

Deputaţii au aprobat cultivarea plantelor modificate genetic în ariile naturale protejate.
Acestea sunt cuprinse într-o reţea europeană de zone naturale protejate Natura 2000 care are un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar.
Camera Deputaţilor a fost forul decizional în acest caz.

Rezultatele finale ale evaluării naţionale vor fi afişate astăzi.
Acestea vor fi publicate şi pe site-ul Ministerului Educaţiei.
Potrivit primelor rezultate, la nivel naţional aproximativ trei sferturi dintre elevii înscrişi la examen au reuşit să obţină medii peste 5.
Notele finale de la evaluare contează în proporţie de 50 la sută la admiterea la liceu.

Programul Rabla ar putea fi întrerupt de anul viitor.
Declaraţia a fost făcută de ministrul mediului Rovana Plumb, care a mai spus că programul de înnoire a parcului auto nu mai este eficient.
Pentru Programul „Rabla“ din acest an au fost alocate 20.000 de vouchere.
Pe de altă parte, numărul tichetelor a scăzut la jumătate, faţă de anul trecut.

Podul Agigea va fi închis circulaţiei în această noapte.
Restricţia este valabilă pentru câteva zeci de minute, de la ora 3 până la 4 şi 15 minute.
În prezent, circulaţia pe podul de la Agigea se desfăşoară în condiţii normale, pe patru benzi de circulaţie.
A rămas însă în vigoare şi limita de viteză de 50 de kilometri pe oră.

Peste 10% din populaţia mondială ar putea fi grav afectată de încălzirea climatică în următoarea jumătate de secol.
Aşa arată un studiu internaţional, care identifică punctele fierbinţi ale Globului.
Astfel, dacă temperatura va creşte în medie cu 4 grade C, sectoare precum agricultura şi ecosistemele vor fi afectate iremediabil.
Europa meridională va avea cel mai mult de suferit în urma încălzirii climatice din cauza scăderii rezervelor de apă şi a recoltelor slabe.

Interzicerea reclamelor şi mărirea taxelor la tutun ar putea preveni zeci de milioane de decese la nivel mondial.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aceste măsuri au salvat deja milioane de vieţi în Turcia sau România.
Aproximativ 6 milioane de oameni îşi pierd viaţa în fiecare an din cauza fumatului, iar cifra este în creştere.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept