Ştiri 13 iunie 2013

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Domnului.
Această sărbătoare ne aminteşte de momentul biblic al finalizării activităţii pământeşti a Mântuitorului, la 40 de zile după Paşti.
Conform relatărilor din Noul Testament, pe drumul spre Betania din Ierusalim, Iisus Hristos s-a înălţat la cer în prezenţa apostolilor, ca garanţie a propriei noastre înălţări.
Această sărbătoare se regăseşte printre praznicele împărăteşti cele mai vechi, astfel că prima menţiune documentară a fost consemnată în anul 332, de unde aflăm că la Ierusalim, Înălţarea era prăznuită în aceeaşi zi cu Rusaliile, când se marca finalul perioadei pascale.
Delimitarea dintre cele două mari praznice s-a făcut la sfârşitul secolului al 4-lea.
Tot în secolul al 4-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o frumoasă predică la această sărbătoare, pe care el o numeşte „cinstită şi mare”, iar alte cuvântări găsim la Sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigorie de Nyssa.
În secolul al 6-lea, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare compun canoanele din slujba Înălţării.
În unele părţi ale ţării, de astăzi şi până la Rusalii, creştinii se salută cu formula „Hristos S-a înălţat”.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45 Sfânta liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Tot astăzi cinstim şi Ziua Eroilor, zi de sărbătoare naţională.
Pe data de 10 martie 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca în Ziua Înălţării Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara.
Pomenirea eroilor va fi interzisă din 1948 şi reluată prin hotărârile Sfântului Sinod din anii 1999 si 2001, când sărbătoarea Înălţării a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească.
Totodată, în anul 1995 autorităţile de stat au decis ca Ziua Eroilor să se cinstească în ziua Înălţării Domnului, iar în anul 2003, să devină zi de sărbătoare naţională.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic.
Aceasta este valabilă până la ora 23 şi vizează cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi pentru sudul şi estul Transilvaniei.
În aceste regiuni se vor semnala ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

Autobuzele estivale vor fi repuse în circulaţie pe 22 iunie.
Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa a anunţat că autobuzelor 40 Mamaia, 100 Mamaia şi 102 Mamaia li se va prelungi traseul până în zona hotelului Caraiman.
Preţul unui bilet va fi de un leu şi 75 de bani, iar cei care au deja abonamente pe liniile autobuzelor 40, 100 şi 102 le pot folosi şi pentru parcurgerea călătoriilor cu aceste autobuze.

Examenul pentru obţinerea permisului auto a fost modificat.
Astfel, candidaţii vor susţine proba teoretică în ziua în care se înscriu.
În plus, conform noilor reglementări, înregistrările în aplicaţia informatică de examinare se pot realiza inclusiv de către şcolile de conducători auto, nu doar de către candidaţi.
Modificarea a intrat în vigoare de luni, 11 iunie.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat că va schimba „viziunea cu privire la distribuirea tichetelor Rabla”.
Astfel, numărul voucherelor acordate persoanelor fizice va creşte la 17.000 iar persoanele juridice şi firmele vor beneficia de 3.000 de tichete.
Ministrul Mediului motivează că a făcut această schimbare deoarece a constatat că sunt mulți doritori care vor să intre în program și ministerul vrea să îi ajute.

Amenzile de circulaţie se măresc.
Astfel, pentru cea mai mică amendă, de două puncte, românii vor plăti 160 de lei.
De la 1 iulie, salariul minim brut va creşte de la 750 la 800 de lei, ceea ce înseamnă că valoarea unui punct de amendă devine 80 de lei, faţă de 75 de lei.

Presedintele Traian Basescu a declanşat procedura pentru un nou referendum.
Acesta doreşte o noua procedura de consultare populară pentru un parlament format dintr-o singura camera si cu un numar redus de alesi.
Preşedintele Traian Basescu asteapta decizia Curtii Constututionale asupra legii care stabileste ca un referendum poate fi validat cu o prezenta de 30% .
Daca actualul parlament ar refuza sa tina cont de rezultatele acestui nou referendum constituţional, preşedintele spune că România nu şi-ar mai merita titlul de “stat de drept”.

 O treime din populatia Romaniei este supraponderala, iar 20% dintre romani sunt obezi
Aşa arată un studiu realizat de un spital bucureştean specializat in tratarea tulburarilor metabolice.
Doar 44% din populaţia ţării are o greutate normală şi 3% sunt subponderali, adică au o greutate sub cea normala.
Potrivit aceluiaşi studiu, cei mai mulţi obezi sunt în Ardeal iar la polul opus se află dobrogenii.

România are rezerve de gaze de șist pentru 100 de ani.
Aşa estimează Administrația americană pentru informație în domeniul energiei.
Rezervele de gaze dovedite ale ţării noastre se plasează la 113 miliarde metri cubi, iar consumul anual este de aproximativ 14 miliarde metri cubi.
România se plasează pe locul al treilea în Uniunea Europeană cu privire la rezervele de gaze de șist, după Polonia și Franța.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept