Ştiri 5 iunie 2013

Astăzi la Sinaia debutează un seminar naţional cu tematică religioasă.
Acesta se intitulează „Parteneriatul Stat-Biserică în România. Misiunea socială a Bisericii astăzi” şi se desfăşoară până vineri.
Seminarul va încerca să găsească soluţii la problemele de natură spirituală şi materială, cu care se confruntă societatea românească.
La eveniment vor participa personalităţi implicate în activitatea socială, atât din partea Statului cât şi a Bisericii.
Seminarul este organizat de Universitatea “Valahia” din Târgoviște, Universitatea “Ovidius” din Constanța și Fundația Ecumenică “Pro Axe Mundi” din București.

Patriarhia Română propune trei amendamente pentru Constituţie.
Primul se referă la ideea ca întemeierea familiei să se facă pe căsătoria liber consimţită dintre “un bărbat şi o femeie”.
Al doilea amendament propune ca rolul şi importanţa Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte culte în istoria României să fie recunoscut, iar al treilea, ca disciplina Religie să fie obligatorie în şcoli.

România este un punct de mediere între lumea latină şi lumea slavă şi poate contribui la reînvierea Europei.
Afirmaţia aparţine Arhiepiscopului de Milano, Cardinalul Angelo Scola, prezent zilele trecute la Cluj-Napoca.
El este de părere că faptul că România este parte a Uniunii Europene trebuie să fie un stimul pentru bisericile locale şi pentru întreg poporul român, ca împreună să aducă o contribuţie la unitatea europeană.
Pe de altă parte, Ierarhul şi-a exprimat încrederea că dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi cea Greco-Catolică va putea continua, constructiv.

Astăzi este Ziua mondială a Mediului Înconjurător.
Această zi a fost instituită în anul 1972 la prima Conferinţă mondială a Naţiunilor Unite consacrată problemelor protecţiei mediului.
Astfel, peste 100 de ţări ale lumii marchează această zi prin acţiuni menite să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător.

Astăzi în România este şi Ziua Învăţătorului.
Această zi a fost stabilită printr-o lege dată în anul 2007.
Astfel, anul acesta, la solicitarea Ministerului Educaţiei în toate unităţile de învăţământ au loc manifestări menite să pună în valoare tradiţia şi realizările şcolii româneşti.

Stema ţării va fi introdusă pe drapelul României.
Comisia pentru revizuirea Constituţiei a adoptat, ieri, un amendament, în sensul introducerii noţiunii de „stema ţării” în cadrul textului referitor la drapelul României.
Potrivit acestuia, stema României simbolizează statul român naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Copiii cu dizabilităţi sunt cei mai expuşi la violenţă, abuz şi neglijare.
Aşa relevă un studiu realizat de Unicef.
Astfel, copiii cu dizabilităţi au cele mai mici şanse să beneficieze de educaţie, sănătate şi protecţie.
Ei sunt printre cei mai expuşi la violenţă, abuz, exploatare şi neglijare.
O estimare globală arată că unul din 20 de copii cu vârsta până la 14 ani au o dizabilitate moderată sau severă.

Medicii care s-au specializat în afara Uniunii Europene ar putea profesa în România ca medici specialişti.
Este vorba despre ţări ca Israel, SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă, iar condiţia este ca formarea efectuată în unul dintre aceste state să fie echivalentă cu rezidenţiatul românesc.
Proiectul a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.

Legalizarea prostituţiei are efecte negative asupra societăţii din Germania.
Potrivit unui raport efectuat de Ministerul Familiei, traficul de persoane a crescut, iar numărul condamnărilor s-a diminuat.
Totodată, reglementarea nu a adus nicio îmbunătăţire efectivă în privinţa condiţiilor de muncă în rândul femeilor prostituate.
Cu toate acestea, Germania continuă să reprezinte cea mai mare piaţă de prostituţie din Uniunea Europeană.

Republica Moldova a legalizat, din nou, simbolurile comuniste.
Decizia vine după ce, Comisia pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei, a transmis că hotărârea de a interzice simbolurile comuniste, încalcă unele prevederi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Iniţial, această hotărâre a intrat în vigoare la 1 octombrie 2012, însă a fost atacată la Curtea Constituţională.
La rândul ei, instituţia a solicitat opinia Comisiei de la Veneţia în această privinţă.

Economia mondială ar putea intra într-o fază mai dificilă.
Declaraţia aparţine Directorului general al FMI, Christine Lagarde.
Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere uşoară previziunile de creştere economică a Franţei şi a înjumătăţit-o pe cea a Germaniei pentru acest an.
De asemenea, în luna aprilie, FMI a revizuit în scădere cu 0,2 puncte previziunile de creştere a economiei mondiale, la 3,3%.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept