Ştiri 4 iunie 2013

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe cei 4 sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic , Atal, Camasie şi Filip.
Aceştia au făcut parte dintr-un grup de 36 de martiri, care au pătimit în secolul al 4-lea, într-o zi de 4 iunie, în cetatea Noviodunum din nordul Dobrogei, astăzi oraşul Isaccea din judeţul Tulcea.
După martiraj, moaştele celor 4 sfinţi au fost depuse în cripta unei basilici de dimensiuni impunătoare de pe teritoriul localităţii Niculiţel de astăzi, iar pe peretele de lângă intrare, a fost inscripţionat textul Martirii lui Hristos, şi numelor lor, în ordinea în care sunt cinstiţi astăzi.
În aceeaşi criptă s-au găsit şi osemintele altor 2 bărbaţi, probabil martirizaţi mai înainte, prin secolul al 3-lea.
În anul 1971, cripta martirilor a fost descoperită cu ocazia unor surpări de teren datorate unor ploi abundente.
Doi ani mai târziu, moaştele celor 4 sfinţi au fost depuse în biserica mare a mânăstirii Cocoş din apropierea Niculiţelului, unde se cinstesc şi astăzi.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat astăzi Sfânta Liturghie arhierească la Niculiţel, la invitaţia Preasfinţitului Visarion, episcopul Tulcei.

Schimbarea listei medicamentelor compensate va fi amânată până în luna august.
Declaraţia a fost făcută de Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.
Lista compensatelor va include încă 140 de medicamente.
Producătorii de medicamente susţin că statul nu va face niciun efort financiar suplimentar prin compensarea noilor medicamente într-o primă etapă, deoarece banii vor proveni tot din taxa clawback, plătită de ei.

Persoanele care donează sânge în mod regulat prezintă un risc mai scăzut de a suferi de cancer şi de a face infarct.
Potrivit cercetătorilor, donarea de sânge are efectul de a reduce nivelul de fier din organism, care, în concentraţii ridicate, poate îngroşa sângele.
De asemenea, donatorii de sânge pierd aproximativ 650 de calorii la fiecare jumătate de litru donat.
După donarea de sânge, corpul îşi reface cantitatea necesară în 48 de ore, iar cantitatea de celule roşii, în opt săptămâni.

Bulgarii vor protesta la frontieră împotriva explorării gazelor de şist în România.
Locuitori din oraşul Dobrici şi din alte localităţi din nord-estul Bulgariei se vor întâlni la graniţă mâine la prânz cu manifestanţii din România pentru a protesta împotriva exploatării gazelor de şist.
O acţiune similară va avea loc şi la Sofia cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului sărbătorită mâine.

Legumele de pe piaţă sunt injectate cu substanţe periculoase pentru sănătate.
Este vorba despre pesticidele folosite pentru a stimula coacerea.
Cele mai dăunătoare legume pentru sănătate sunt roşiile, în special cele din import.
Potrivit Agenţiei Europene pentru Securitatea Alimentară, peste 60% din legume şi 30% dintre fructele de pe piaţă conţin pesticide.

Ieri au început înscrierile la grădiniţe.
Acestea se vor încheia pe 21 iunie şi se vor aplica mai multe criterii de departajare în cazul în care se vor înscrie mai mulţi copii pe un loc.
Primul criteriu va fi apropierea de domiciliul copilului, dacă unul dintre fraţi este deja înmatriculat în respectiva unitate de învăţământ sau dacă un candidat are certificat medical de handicap.

Fiecare român aruncă, anual, aproximativ 100 de kilograme de mâncare.
Potrivit statisticilor, media alimentelor risipite în restul Europei este de 180 de kilograme pe cap de locuitor.
Studiile arată că una din şapte persoane suferă de foame şi peste 20.000 de copii sub 5 ani mor zilnic din această cauză în întreaga lume.

Manualele şcolare până în clasa a X-a vor fi publicate pe internet.
Acestea vor putea fi studiate pe pagina www.manuale.edu.ro.
Ministrul Remus Pricopie a declarat că astfel va respecta angajamentul la UNESCO.
Demnitarul a anunţat că analizează posibilitatea introducerii informaţiilor cu privire la patrimoniul UNESCO pentru toate disciplinele, în programa şcolară.

Mai mult de jumătate dintre decesele din România sunt cauzate de bolile cardiovasculare.
Potrivit studiilor, doi din trei români mor de afecţiuni cardiovasculare, dintre care cea mai frecvent întâlnită este hipertensiunea arterială.
Statisticile plasează România pe locul 3 la nivel european la capitolul deceselor cauzate de boli cardiovasculare, după Bulgaria şi Ucraina.

Oficialii Uniunii Europene permit folosirea bicarbonatului de sodiu în mici.
Acesta a fost inclus în noua lista de aditivi alimentari autorizaţi, care a intrat în vigoare la 1 iunie.
De asemenea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că în trei luni, micul ar putea fi declarat produs tradiţional românesc.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept