Ştiri 29 mai 2013

Mănăstirea de la Poarta Albă – Galeșu îşi va sărbători primul hram al Paraclisului „Sf. Iustin Martirul și Filosoful”.
Cu acest prilej, sâmbătă, de la ora 8.30, IPS Teodosie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie.
La finalul acesteia va fi săvârşită o slujbă de pomenire a morţilor.
Totodată, aici vor fi aduse spre închinare moaştele Sf. Epictet și Astion, de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
Mănăstirea Poarta Albă – Galeșu este ridicată în cinstea deținuților politici care au pătimit în perioada 1948-1953 în coloniile de muncă de la Canal.

Biserica Ortodoxă Rusă va insista întotdeauna că o căsătorie între persoane de acelaşi sex este un păcat.
Afirmaţia aparţine Patriarhului Kirill, al Moscovei şi al Întregii Rusii.
El a mai spus că pentru prima dată în istoria umanităţii, păcatul este justificat prin lege.
Totodată, Biserica Ortodoxă Rusă a fost consternată de faptul că, deşi milioane de francezi s-au opus legalizării căsătoriilor homosexuale, legea a fost votată.
În urma deciziilor luate de parlamentele de la Paris şi Londra, parlamentarii ruşi vor să interzică adopţiile de copii ruşi de către cuplurile de homosexuali din străinătate.

O parte din constănţeni vor rămâne mâine fără apă rece.
Astfel, între orele 08,30 – 18,30 consumatorii de pe străzile Călăraşi – I.G. Duca – Avram Iancu – Ferdinand – Mihai Viteazu – Negru Vodă – Mircea cel Bătrân – Mamaia – Tomis – Călăraşi; zona blocurilor de pe Aleea Lupeni, strada Poporului pe sectorul delimitat de intersecţiile cu străzile cu strada Mihai Viteazu şi bulevardul Mamaia, precum şi străzile adiacente nu vor beneficia de apă potabilă.

Declararea zilei de 9 mai ca zi nelucrătoare a fost respinsă.
Senatorii din Comisia pentru muncă au respins, ieri, proiectul ce ar fi declarat Ziua Independenţei Naţionale a României, ca sărbătoare naţională legală şi zi nelucrătoare.
Potrivit proiectului, 9 mai ar fi fost declarată Ziua Parlamentului şi sărbătorită printr-o şedinţă festivă comună a celor două Camere ale Parlamentului.

Internarea în spital în grija unui anumit medic ar putea costa pacienţii până la 1.500 de lei.
De asemenea, cei care vor dori o consultaţie preferenţială în ambulatoriu ar putea fi obligaţi să achite cel mult 150 de lei.
Totodată, medicul care are un singur loc de muncă, poate obţine venituri suplimentare prin acordarea de consultaţii în ambulatoriul unităţii sanitare sau în sistem de internare de zi.
Plăţile obţinute din această taxă se distribuie personalului sanitar mediu şi auxiliar.

Doi din 10 tineri români suferă de o boală cu transmitere sexuală.
Astfel, România se află în primele zece locuri în Europa la incidenţa infecţiilor cu transmitere sexuală.
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, grupele de vârstă afectate sunt între 15 şi 49 de ani.
În acest sens, autorităţile îşi propun promovarea unui comportament care să asigure educarea populaţiei pentru a apela la servicii medicale.

Elevii vor studia după manuale electronice din anul şcolar 2014-2015.
Primii care vor experimenta acest proiect pilot sunt elevii clasei întâi.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, spune că noile manuale îi vor ajuta pe cei mici să înţeleagă mai uşor materia predată la clasă.
Acestea vor putea fi citite direct pe site-ul ministerului: www.manuale.edu.ro.

A doua limbă străină s-ar putea studia de la clasa a 3-a.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat că ia în calcul coborârea vârstei la care va fi introdusă a doua limbă străină, de la clasa a V-a la clasa a III-a.
Demnitarul a adăugat că potrivit studiilor, o limbă străină se învaţă mult mai uşor la grupa de vârstă trei-opt ani, decât de la opt ani în sus.

Bacalaureatul din acest an aduce noutăţi pentru absolvenţii de liceu.
Astfel, elevii de la profilul Real vor avea subiecte diferite la examenul de Limba şi literatura română faţă de absolvenţii de la profilul Umanist.
O altă modificare a fost realizată la diferenţierea subiectelor la examenul de Matematică pe filiere, unde elevii de la profilul Tehnologic vor avea de rezolvat alte cerinţe faţă de cei de la Ştiinţele naturii.
Schimbarile se aplică şi la sesiunea din iunie a Bacalaureatului 2013.

CNA a respins proiectul care impune ca emisiunile violente şi indecente să fie difuzate după miezul nopţii.
Membrii CNA au motivat decizia prin faptul că formularea prevederilor nu a fost corectă.
Potrivit propunerii deputatului Dan Cristian Popescu, constituie contravenţii difuzarea emisiunilor care evidenţiază aspecte imorale, indecente sau violente din viaţa unei persoane, în afara intervalului orar 24.00 – 6.00.

Carnea de porc se va scumpi cu 12-15% până la sfârşitul anului.
De asemenea, producătorii au anunţat că în perioada imediat următoare vor fi creşteri de până la 7%.
Cauza majorării o constituie costurile pe care producătorii trebuie să le suporte pentru achiziţia de furaje.

Peste 80% din puii crescuţi în România sunt plini cu substanţe chimice periculoase.
Aşa arată ultimul raport al Autorităţii Europene pentru Securitatea Alimentelor.
Potrivit acestuia, puii sunt îndopaţi cu antibiotice în fermele din România şi astfel au dezvoltat rezistenţa la tetraciclină şi ampicilină, substanţe care se folosesc si pentru tratarea unor infecţii sau boli.
Totodată, oamenii care consumă aceşti pui capătă rezistenţă la medicamente.
În replică, producătorii au declarat că produsele comercializate din lanţul de producţie avicolă sunt sănătoase şi sigure pentru consum.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept