Ştiri 27 mai 2013

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfinţit în această dimineaţă paraclisul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Cuviosul Dionisie Exiguul” din Constanţa.
Paraclisul poartă hramul „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” şi va servi pentru practica liturgică a elevilor.
Tot astăzi elevii seminarului aflaţi în anul terminal vor susţine examenul de Atestare a cunoştinţelor religioase.

Anul acesta se împlinesc 560 de ani de la Căderea Constantinopolului sub turci.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu preotul grec Theodoros Zisis, vor oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, miercuri, de la ora 8.
Apoi, va fi săvârşită slujba parastasului pentru ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea Paleologul.

Persecuţiile împotriva creştinilor au devenit sistematice în toată lumea.
Afirmaţia aparţine patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, care a mai spus că anul trecut a crescut în mod îngrijorător numărul actelor de violenţă îndreptate împotriva creştinilor din Nigeria, Somalia, Sudan, Egipt şi Libia.
De asemenea, Patriarhul Kirill a subliniat că cea mai gravă situaţie este în Siria şi a cerut comunităţii internaţionale să nu rămână indiferentă faţă de ceea ce se întâmplă în această ţară.

Un protest împotriva legalizării căsătoriilor homosexuale a avut loc ieri în Franţa.
Francezii şi-au exprimat dezacordul faţă de noua lege adoptată, dar şi frustrarea faţă de preşedintele Francois Hollande, care a susţinut legalizarea căsătoriei persoanelor gay încă din campania electorală.
Poliţia estimează că în jur de 150.000 de persoane au participat la protestul din Paris, în timp ce organizatorii afirmă că au fost prezenţi mai mult de un milion de oameni.

Trei poduri noi româno-bulgare peste Dunăre ar putea fi construite până în anul 2020.
Anunţul a fost făcut de Ministrul bulgar al Lucrărilor Publice şi Dezvoltării Regionale.
Acestea vor lega Silistra de Călăraşi, Bechet de Oreahov şi Turnul Măgurele de Nicopole.
Cele trei poduri ar urma să fie construite cu fonduri europene, dar cu efortul financiar al ambelor state.

Astăzi încep înscrierile pentru examenul de Bacalaureat.
Astfel, până vineri, 31 mai liceenii îşi pot depune dosarele.
Sesiunea de vară a Bacalaureatului va începe în data de 10 iunie şi se va încheia pe 5 iulie.
Rezultatele vor fi afişate 3 zile mai târziu iar notele finale vor fi cunoscute pe 12 iulie, după finalizarea contestaţiilor.

Biletele RATC se vor ieftini.
Conducerea Regiei nu a decis cu cât va scădea preţul acestora însă măsura va fi aplicată peste două săptămâni.
Scopul ieftinirii biletelor este stoparea călătoriei frauduloase în mijloacele de transport în comun.
O altă măsură propusă de RATC este regândirea traseelor şi a intervalelor orare dar şi intensificarea controalelor în autobuze.

Vânzarea de alcool în Turcia a fost interzisă.
Parlamentul turc a adoptat un proiect de lege care restrânge consumul, vânzarea şi publicitatea pentru băuturi alcoolice. Potrivit acestei legi, vânzarea de alcool este interzisă în toate magazinele între orele 22:00 şi 06:00 şi în mod permanent în preajma instituţiilor şcolare şi a moscheilor.

Statul îndelungat pe scaun este la fel de periculos pentru sănătate ca fumatul.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, fiecare oră petrecută la televizor scurtează viaţa cu 22 de minute, în timp ce o ţigară fumată înseamnă 11 minute de viaţă mai puţin.
Totodată, statul pe scaun poate creşte riscul de diabet sau de boli cardiovasculare şi chiar de deces prematur.
Specialiştii spun că problemele pot fi prevenite prin creşterea numărului de paşi făcuţi în fiecare zi.

Elevii vor avea liber a treia zi de Paşti de anul viitor.
Aşa arată un proiect al Ministerului Educaţiei.
Prima vacanţă din anul şcolar viitor va fi în perioada 2 – 10 noiembrie 2013, doar pentru elevii din învăţământul primar şi preşcolar.
De asemenea, între 1 şi 9 februarie elevii vor avea o vacanţă intersemestrială, iar vacanţa de primăvară va începe pe 12 aprilie şi se va încheia pe 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.

Un protest împotriva organismelor modificate genetic a avut loc sâmbătă în mai multe oraşe europene.
Mii de persoane au manifestat în Olanda, Franţa, Austria, Germania, dar şi România, pentru etichetarea obligatorie a produselor care conţin aceste organisme.
Reamintim că două organisme modificate genetic au primit autorizaţia de cultivare în Europa: cartoful Amflora şi porumbul MON 810.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept