Ştiri 23 mai 2013

Biserica Ortodoxă îl va cinsti luni pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul.
Cu acest prilej, Biserica mică a mănăstirii Strunga din judeţul Constanţa îşi va sărbători hramul.
Astfel, duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la această mânăstire de la ora 8.

Deblocarea posturilor din sănătate s-ar putea face abia în a doua jumătate a anului.
Ministrul Sănătăţii spune că posturile ar putea fi deblocate dacă banii primiţi la rectificare bugetară vor permite acest lucru.
Totodată demnitarul a adăugat că salariile medicilor nu vor creşte anul acesta.

Victimele hărţuirii şi violenţei domestice vor fi protejate în orice ţară a Uniunii Europene.
Parlamentul European a adoptat, ieri, o lege prin care victimele vor beneficia de aceeaşi protecţie în orice stat european, fără a trebui să îndeplinească formalităţi extinse.
Statisticile arată că o femeie din cinci a fost victima unei violenţe fizice cel puţin o dată în viaţă.

Programările la Registrul Auto Român se pot face de astăzi la numărul unic de telefon 021.9672.
Numărul este apelabil din toată ţara.
Linia telefonică funcţionează în paralel cu programările online, pe site-ul www.rarom.ro.

Emisiunile TV care prezintă aspecte imorale, printre care şi homosexualitatea ar putea fi difuzate după miezul nopţii.
Propunerea aparţine deputatului Dan-Cristian Popescu.
Demnitarul vrea sancţiuni pentru televiziunile care promovează aspectele imorale şi indecente din viaţa unor persoane.
El a precizat că perversiunea, homosexualitatea şi violenţa sunt din ce în ce mai frecvente pe micul ecran, ceea ce aduce modificări fundamentale în crearea personalităţii tinerilor.

Reclamele TV promovează o alimentaţie nesănătoasă.
Aşa a declarat Preşedintele Societăţii Române de Diabet, prof. dr. Maria Moţa.
Aceasta a adăugat că românii mănâncă mai mult şi mai nesănătos, din cauza ambalajelor atractive şi ale reclamelor agresive de la televizor.
Specialiştii atrag atenţia că jumătate din populaţia României este supraponderală.

Poliţiştii ar putea fi plătiţi dublu pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale lucrate.
Ministrul de interne Radu Stroe a propus ca aceste sporuri să fie reglementate printr-o modificare a legii salarizării bugetarilor.
Împreună cu sindicatele din poliţie, a fost încheiat un protocol care prevede ca actul normativ să fie elaborat în următoarele 60 de zile.

Pensiile militare vor fi majorate.
Plenul Senatului a adoptat, ieri, proiectul de lege prin care sunt majorate pensiile militare care au fost reduse în luna decembrie 2010.
Aproximativ 15.000 de persoane se numără între beneficiarii legii, iar efortul bugetar s-ar ridica la aproximativ cinci milioane de euro pe an.

Şcolile de şoferi trebuie să promoveze peste jumătate dintre cursanţi.
În caz contrar, acestea se vor desfiinţa.
Declaraţia aparţine ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu.
Potrivit acestuia, şcolile de şoferi vor fi evaluate anual.
Există şi o excepţie: în primul an de activitate, şcolile pot avea o promovabilitate mai scăzută, de 40%.

Ministerul Muncii vrea să ajute tinerii pentru obţinerea unui loc de muncă.
Astfel, 5.000 de absolvenţi de liceu, declaraţi respinşi la examenul de bacalaureat, vor beneficia de sprijin din partea statului în vederea găsirii unui loc de muncă, intrarea în ucenicie sau efectuarea unui stagiu.
Tinerii selectaţi vor beneficia de consiliere profesională, cursuri de formare de tip specializare ori perfecţionare şi calificare, finalizate cu diplome recunoscute pe piaţa muncii.
Proiectul va fi implementat din toamna acestui an şi până la sfârşitul anului 2014.

Ţările Uniunii Europene şi-ar putea adapta legislaţia pentru exploatarea gazelor de şist.
Aceasta este concluzia premierului Victor Ponta după o conferinţă desfăşurată la Bruxelles.
El a mai spus că este binevenită orice sursă nouă de energie, dacă se exploatează cu respectarea standardelor de protecţie a mediului.
Premierul a precizat că în ceea ce priveşte securitatea energetică, România poate deveni un exportator de energie în regiune.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept