Ştiri 20 mai 2013

Biserica Ortodoxă îi va cinsti mâine pe Sfinţii Împăraţi întocmai cu apostolii, Constantin şi mama sa, Elena.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, slujba Vecerniei la Catedrala Arhiepiscopală, de la ora 17.
Slujba va fi urmată de o procesiune cu lemnul Sfintei Cruci, moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfinţilor Epictet şi Astion şi ale Sfântului Pantelimon.
Acesta va pleca de la Catedrala Arhiepiscopală până la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – I, pe următorul traseu: Str. Revoluţiei – Str. Mircea cel Bătrân – B-dul Mamaia – Str. Mihai Viteazu – Str. Călugăreni – Str. Ştefan Mihăileanu – biserica „Sf. Împăraţi”.
Mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica Sfinţii Împăraţi, de la ora 8.30.
Lemnul Sfintei Cruci va rămâne la această biserică, până, joi 23 mai.
În ţara noastră numeroase lăcaşuri de cult îşi vor sărbători hramul.
Printre acestea se numără şi biserica sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Constanţa şi Mânăstirea Sfânta Elena de la mare, de lângă localitatea Costineşti.

Constănţenii sunt invitaţi la Festivalul Naţional de Artă Corală.
Acesta va cuprinde o secţiune de muzică religioasă şi alta de folclor şi se va desfăşura mâine, de la orele 18, la Casa de Cultură.
Concertele vor fi susţinute de corala Armonia şi corul seminarului teologic liceal ortodox Dionisie Exiguul, ale Arhiepiscopiei Tomisului, de Grupul bizantin Sfântul Ierarh Vasile cel Mare al parohiei Sf. Vasile din Constanţa, precum şi de un Grup coral din Serbia.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului.
Intrarea va fi liberă.

BNR va pune astăzi în circulaţie o monedă din argint dedicată Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Aceasta are o valoare nominală de 10 lei.
Aversul monedei redă imaginea Catedralei Patriarhale din Bucureşti, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi stema României.
Reversul monedei prezintă imaginea unei picturi murale din interiorul Catedralei Patriarhale din Bucureşti, a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, inscripţiile ‘ANUL OMAGIAL AL SFINTILOR IMPARATI’, ‘Constantin si Elena’ şi ‘Mediolanum 313’, respectiv numele localităţii şi anul în care s-a dat Edictul de toleranţă religioasă.

Franţa a legalizat căsătoriile intre homosexuali.
Preşedintele Francois Hollande a promulgat legea şi astfel, Franţa devine a 14-a ţară care legalizează căsătoria persoanelor de acelaşi sex.
Astfel, primele căsătorii între homosexuali vor putea fi oficiate de luna viitoare.
Mii de francezi au protestat împotriva legiferării căsătoriilor între homosexuali şi a adopţiilor de copii de către aceştia.

India şi-a dat acordul pentru construcţia primei biserici ortodoxe din ţară.
Guvernul indian urmează să aprobe atribuirea terenului pentru realizarea acestui proiect.
Parohia a fost înregistrată oficial în octombrie 2012.
Peste 100 de credincioşi ortodocşi din Rusia, Belarus, Germania şi India, participă la slujbele care în prezent, se desfăşoară într-una din sălile Ambasadei Federaţiei Rusiei în India.

Vacanţa prelungită pentru elevii din clasele 1-8 nu este agreată de Ministerul Educaţiei.
Declaraţia a fost făcută de Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care a declarat că doreşte să crească numărul de săptămâni din timpul anului şcolar, nu să îl reducă.
Patronatele din turism au venit cu propunere ca anul şcolar să se încheie pe 1 iunie, pentru ca elevii şi familiile lor să prindă sezonul de reduceri şi tarife mici pe litoral.
În ţara noastră, vacanţa de vară începe pe 22 iunie şi se încheie pe 15 septembrie.

Apelurile false la 112 vor fi sancţionate mai dur.
Declaraţia aparţine secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
Anul trecut, au fost înregistrate aproximativ 180 de mii de apeluri false la numărul unic de urgenţa 112.
Judeţul Covasna ocupă locul întâi la nivel naţional în topul apelurilor false, urmat de Mureş, Dâmboviţa, Harghita şi Caraş Severin.
La polul opus se află Capitala, Clujul şi Aradul.

Ministerul Sănătăţii îi va obliga pe medici să aibă asigurare de malpraxis.
În cazul producerii unei greşeli, doctorii vor fi nevoiţi să poarte o negociere cu pacientul şi asiguratorul, înainte de a apela la un mediator sau de a recurge la instanţă.
De cele mai multe ori, cazurile de malpraxis au ajuns direct pe masa tribunalului, iar procesele durează şi ani de zile.

Sedentarismul face mai multe victime decât fumatul.
Acesta reprezintă una din cauzele bolilor cardiovasculare, ale diabetului, cancerelor de sân şi de colon.
Potrivit cercetărilor, între 6 şi 10% dintre aceste boli au în comun lipsa activităţii fizice moderate.
Specialiştii spun că extinderea activităţii fizice ar permite populaţiei planetei un plus de 0,68 ani la speranţa de viaţă.
Statisticile arată că jumătate din populaţia ţării noastre este supraponderală şi obeză şi se confruntă cu afecţiuni grave din cauza sedentarismului.

7 din 10 români nu-şi permit să mănânce sănătos.
Aşa arată un sondaj, potrivit căruia 19% dintre români nu se hrănesc sănătos din lipsă de timp.
Totodată, majoritatea românilor spun că sănătatea este principalul motiv pentru care sunt atenţi la ceea ce mănâncă, în timp ce 10% consideră că este important să ştim ce mâncăm.
Sondajul a fost realizat recent pe un eşnation de peste 1.000 de persoane.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept