Ştiri 30 aprilie 2013

Credincioşii ortodocşi au intrat în Săptămâna Patimilor.
Această perioadă ne aduce aminte de Patimile, răstignirea şi moartea Domnului, iar fiecare zi din această săptămână are o semnificaţie deosebită.
Astfel, astăzi ne aducem aminte de pilda celor zece fecioare.
Mâine se pomeneşte vinderea lui Hristos de către Iuda, unul din cei doisprezece apostoli precum şi ungerea cu mir a picioarelor Mântuitorului de către femeia cea păcătoasă.
Joi ne aducem aminte de spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, la Cina cea de Taină, de rugăciunea lui Hristos către Tatăl din Gradina Ghetsimani şi de prinderea lui Iisus şi ducerea la judecată.
De asemenea, vineri biserica pomeneşte sfintele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Hristos, iar sâmbătă biserica ne aduce aminte de coborârea Mântuitorului la Iad, şi de eliberarea drepţilor prin biruinţa vieţii asupra morţii.
În această săptămână, credincioşii sunt chemaţi să se ostenească printr-o postire mai aspră şi prin rugăciune mai intensă.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi slujba deniei în fiecare seară, de la ora 17, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
De asemenea, joi, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, de la ora 8.30.
Vineri dimineaţă, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia slujba Vecerniei, în cadrul căreia va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar.
Sâmbătă, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la Capela Sf. Nicolae a Penitenciarului Poarta Albă, de la ora 8.30.

Persoanele care suferă de boli psihice se pot vindeca dacă au credinţă în Dumnezeu.
Aceasta este concluzia unui studiu recent efectuat de oamenii de ştiinţă americani.
Ei au observat că evoluţia stării de sănătate a pacienţilor a fost diferită, în funcţie de atitudinea lor faţă de Dumnezeu.
Mai exact, rezultatele tratamentului au fost mai bune în cazul celor credincioşi.
Specialiştii susţin că pacienţii care cred în Dumnezeu cred şi în tratamentul lor.

Micro-rezervaţia din Constanţa va fi reabilitată cu fonduri europene.
Banii vor fi investiţi în amenajarea unor adăposturi noi pentru animalele din microrezervaţie şi în crearea unui sistem de canalizare.
Se va construi un sistem public de iluminat şi un centru de informare pentru turişti.
De asemenea, fondurile europene vor fi folosite şi pentru achiziţionarea de noi specii de păsări.
Proiectul ar putea fi gata anul viitor.

Ghişeele SPIT vor fi închise între 1 – 6 mai.
Programul cu publicul va fi reluat marţi, 7 mai, între orele 8,30 şi 16,30, şi joi, între orele 8,30 şi 18,30.
De asemenea ghişeul din incinta Poliţiei Rutiere, situat pe bulevardul I.C. Brătianu va fi deschis de marţi până vineri, de la 8,30 la 16,30.

Sistemul de irigaţii din judeţul Constanţa va fi refăcut cu fonduri europene.
Declaraţia a fost făcută de reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa.
La cererea autorităţilor judeţene care au un proiect de reabilitare, sistemele de irigaţii au fost trecute de la Ministerul Agriculturii în patrimoniul Consiliului Judeţean Constanţa.
Sistemul de irigaţii ar deservi peste 300 de mii de hectare.

7 kilometri de plajă, dintre staţiunile Mamaia şi Eforie Nord vor fi reabilitate.
Costurile pentru acest proiect se ridică la peste 170 de milioane de euro din fonduri europene.
După finalizarea proiectului, în anul 2015, suprafaţa plajei va creşte cu peste 33 de hectare.
Contractul de finanţare a fost semnat de ministrul Mediului, Rovana Plumb, care speră că astfel va creşte şi importanţa turistică a zonei.

Ministrul Mediului a dat avizul pentru explorarea gazelor de şist în Dobrogea.
Oficialul susţine că explorarea gazelor de şist în România nu prezintă niciun risc pentru că aceasta se face ca şi în cazul explorării gazelor convenţionale, şi nu prin fracturare hidraulică. În prezent, în România, compania Chevron efectuează lucrări în Vaslui şi Buzău.

Circulaţia rutieră pe podul de la Agigea se va desfăşura restricţionat, până pe 7 august.
Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale avertizează şoferii să utilizeze doar benzile centrale, pe toată lungimea podului.
De asemenea restricţia de viteză de 50 km/h rămâne în vigoare.

Panourile solare nu vor mai putea fi instalate pe terenurile agricole.
Aceasta va fi una dintre modificările ce vor fi aduse legii de promovare a energiei regenerabile.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă a declarat că o altă prevedere care va fi adoptată este amânarea acordării unor certificate verzi pentru producători, pentru o perioadă de câţiva ani.

Profesorii nu vor mai avea voie să mediteze elevi din şcolile în care aceştia predau.
Prevederea este inclusă într-un proiect de cod de etică ce vizează cadrele didactice.
Proiectul a fost elaborat de Consiliul Naţional de Etică şi este valabil pentru toţi profesorii din ţară.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept