Ştiri 26 martie 2013

Preşedintele american Barack Obama a vizitat Peştera Naşterii lui Hristos din Bethleem.
Acesta a fost întâmpinat de către Sanctitatea Sa Theofil, Patriarhul Ierusalimului, alături de ierarhi şi clerici ai Patriarhiei Sfântului Mormânt.
Preşedintele american a coborât în Peştera Naşterii lui Hristos din Biserica Naşterii din Bethleem şi s-a rugat la piatra pe care s-a născut Dumnezeu.
Barack Obama face o vizită în Israel şi în teritoriile palestiniene, însoţit în acest pelerinaj de către preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas şi de Ministrul american al Afacerilor Externe, John Kerry.

Sute de mii de francezi au protestat împotriva căsătoriilor homosexuale.
Protestatarii consideră că acestea pun în pericol familia şi sunt susţinuţi de către Biserica Catolică.
Organizatorii au estimat că numărul demonstranţilor a depăşit 800.000 de persoane, în timp ce autorităţile au estimat numărul la jumătate.
Potrivit unui sondaj, 56% dintre francezi sunt de acord cu căsătoriile gay, în timp ce jumătate sunt împotriva adopţiei de către cuplurile homosexuale.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori şi vânt puternic, valabilă şi pentru judeţul Constanţa.
Aceasta se află în vigoare până la ora 20.
În intervalul menţionat va mai ninge în estul Olteniei, în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.
În sud-est vântul va depăşi la rafală 50…60 km/h şi va viscoli local zăpada.

Consumul excesiv de sare provoacă în întreaga lume peste 2 milioane de decese, în fiecare an.
Potrivit unui studiu, sarea în exces determină circa 15% din totalul deceselor cauzate de boli.
Specialiştii spun că trebuie luate urgent măsuri de sănătate publică, precum reducerea concentraţiei de sare din alimentaţie.
Problema sării este mult mai gravă decât cea a băuturilor dulci, pentru că sarea se află în toate produsele.

Părinţii îşi pot înscrie copiii în învăţământul primar doar cu aprobarea psihologilor.
Aceştia vor stabili care copii vor merge la grupa pregătitoare şi care vor rămâne la grădiniţă, în grupa mare.
Evaluarea se va desfăşura în intervalul 2-19 aprilie.
Copiii care împlinesc anul acesta vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie inclusiv, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare.

Numărul elevilor la nivelul judeţului Constanţa a scăzut.
Motivele sunt reprezentate atât de migraţia tinerilor spre alte zone ale ţării, dar şi de înregistrarea unui spor natural negativ.
Tot din cauza scăderii populaţiei şcolare, se micşorează, de la un an şcolar la altul, şi numărul de clase, iar cadrelor didactice li se reduc orele de predare.

Gigacaloria se scumpeşte retroactiv la Constanţa.
Consilierii locali aprobă astăzi noul preţ de facturare a energiei termice furnizată populaţiei.
Acesta va fi majorat retroactiv la 358 lei, de la data de 1 februarie 2013.

Buletinele de identitate cu microcip vor fi emise de la 1 iulie.
Autorităţile vor emite şi cărţi de identitate clasice, pentru cei care nu doresc să aibă buletin biometric.
Cipul va conţine imaginea facială şi amprentele a două degete, iar datele titularului vor fi inscripţionate atât pe faţă cât şi pe verso.
Termenul de valabilitate a celor două modele de buletin va fi acelaşi.

Un elev constănţean a fost medaliat cu aur la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene.
El se numeşte Ioan Ignat şi este înscris în clasa a zecea la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân.
Elevul a reprezentat România la disciplina Fizică, în cadrul competiţiei ce s-a desfăşurat la Luxemburg în perioada 17-24 martie.

Valoarea burselor de merit se va majora.
Aceasta va creşte cu aproximativ 40%, iar bursierii vor fi admişi mult mai uşor la facultăţile de stat.
Prin această măsură, Ministerul Educaţiei doreşte ca elevii olimpici să rămână în ţară după absolvire.

Preţul gazelor naturale va creşte cu maxim 1%.
Motivul îl constituie creşterea cu 15%, a tarifului de transport, de la 1 aprilie.
Acesta nu a mai fost modificat din anul 2009.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept