Ştiri 6 martie 2013

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti derulează o colectă de carte pentru şcolile din Chişinău şi din oraşele învecinate.
Aceasta se desfăşoară în perioada 6 martie – 15 mai.
Proiectul se numeşte “Donează o literă!” şi îşi propune consolidarea fondului de carte din şcolile din Chişinău şi din oraşele învecinate, precum şi crearea unei biblioteci ortodoxe, pentru tinerii de aici.
Pentru a facilita donarea de cărţi, au fost create 4 centre de colectare, şi anume: Biblioteca Judeţeană I.N.Roman; Librăriile “Diverta” din City Park Mall şi Maritimo Mall şi Librăria “Prăvălia cu Cărţi” de pe Str. Ştefan cel Mare.

O carte a lui Nichifor Crainic va fi lansată la Constanţa.
Aceasta se intitulează „Nostalgia Paradisului”.
Lansarea va avea loc mâine, de la ora 17, la Curtea Brâncovenească.
Evenimentul va fi prezentat de Alexandru Mihalcea, iar invitaţi vor fi Marta Cojan şi George Cuşa.

Programele ortodoxe de televiziune din Rusia primesc ajutoare de stat.
Lista include, printre altele, documentare despre Sfinţii Chiril şi Metodie sau despre Botezul Rusiei.
Un alt ajutor va fi acordat, totodată, realizării programelor de televiziune dedicate mănăstirilor ruseşti şi Fondului de Caritate Sfântul Grigorie Teologul, pentru o serie de filme documentare despre Ortodoxia din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Japonia și China.
Alte proiecte mai includ un ciclu istoric si educațional despre icoana Maicii Domnului din Kazan și un program radiofonic dedicat pelerinajelor Rusiei in Țara Sfântă.

RATC vrea să monteze camere de luat vederi în autobuze.
Acestea vor avea un dublu rol: pentru supravegherea angajaţilor RATC, dar şi pentru reducerea infracţionalităţii.
Noul director al Regiei, Ovidiu Tănase a declarat că nu vor fi modificări în ce priveşte organigrama RATC şi nici scumpiri ale biletelor de transport în comun.
Mai mult, se are în plan extinderea liniilor de transport şi către zona metropolitană şi anume localităţile Năvodari, Ovidiu, Agigea şi Cumpăna.

Simularea examenului de bacalaureat se va desfăşura săptămâna viitoare la Constanţa.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Constanţa, simularea este organizată la nivel judeţean în toate unităţile de învăţământ liceal.
La aceasta pot participa elevii din seria curentă, dar şi absolvenţii din seriile anterioare care nu au promovat examenul de bacalaureat.

Românii trăiesc o viaţă sănătoasă doar până la vârsta de 50 de ani.
Conform unui studiu al Eurostat, românii se numără printre cetăţenii europeni cu cele mai mici şanse de a se bucura de o viaţă sănătoasă.
Conform Eurobarometrului realizat acum 2 ani, femeile din România se pot aştepta să trăiască 57 ani sănătoşi, iar bărbaţii 57,5 ani.
Din acest punct de vedere, media europeană este de 62 de ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

O treime din zona de est şi sud-est a Europei se va aproviziona prin portul Constanţa.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a participat ieri la seminarul în domeniul comercial şi logistic organizat de Ambasada Olandei.
Specialiştii români şi olandezi colaborează de mai mulţi ani în domeniul transportului intermodal.
Ministrul Relu Fenechiu şi-a manifestat sprijinul pentru menţinerea colaborării între porturile Constanţa şi Rotterdam, în vederea reducerii consumului de resurse naturale.

Clasa a IX-a va rămâne în cadrul liceului.
Deputaţii au adoptat ordonanţa care prevede acest lucru, dar şi reintroducerea poziţiilor de educator şi învăţător cu studii medii.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat că sistemul de învăţământ românesc este configurat, inclusiv din punct de vedere al infrastructurii, pentru un ciclu liceal de patru ani, şi nu pentru unul de trei ani.

Sedentarismul şi alimentaţia dezechilibrată sunt principalii factori care determină obezitatea.
Aşa susţin specialiştii, potrivit cărora, cei care pierd controlul asupra kilogramelor în plus suferă de boli cardio-vasculare, diabet zaharat şi accidente vasculare.
În acest sens, medicii recomandă introducerea în alimentaţie a cât mai multor fructe şi legume, înlocuirea alimentelor care conţin grăsimi animale cu grăsimi vegetale şi renunţarea la excesul de sare.
Potrivit organizaţiilor internaţionale de sănătate, limita superioară admisă pentru circumferinţa taliei este de 88 cm pentru femei şi de 102 pentru bărbaţi.

Ajutorul de deces va fi mai mare pentru fiecare persoană asigurată sau pensionar.
Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 a fost publicat în Monitorul Oficial zilele trecute şi a intrat în vigoare în urmă cu o săptămână.
Astfel, câştigul salarial mediu brut pentru fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, are aceeaşi valoare ca ajutorul de deces şi va fi majorat anul acesta cu 100 de lei, de la 2.117 la 2.223 de lei.
În cazul rudelor asiguraţilor sau pensionarilor, majorarea va fi mai mică, de la 1.059 la 1.112 lei.

Aproape jumătate din elevi au încercat măcar o dată drogurile.
Conform unui studiu realizat în şcoli, în perioada 2007-2010, consumul de droguri în rândul tinerilor de 15-16 ani s-a dublat, de la 5 la 10%.
Europarlamentarul Daciana Sârbu a declarat că a propus Comisiei Europene iniţierea unei Strategii cu privire la Sănătatea Copilului, care să includă şi o componentă de educare şi informare pentru prevenirea consumului de droguri.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept