Ştiri 27 februarie 2013

Biserica ortodoxa va cinsti maine pe Sf. Cuviosi Ioan Casian si Gherman din Dobrogea.
Cu acest prilej, astazi, de la ora 16.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la schitul „Sfântul Cuv. Gherman”, amplasat lângă orașul Băneasa.
Apoi, de la ora 18.00, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Cuv. Gherman” din cartierul constantean Poarta 6.

Românii vor avea cărţi de identitate biometrice.
Astfel, din vara acestui an, cetăţenilor români li se vor elibera cărţi de identitate biometrice, ce vor conţine amprenta digitală şi un cip personalizat.
Specialiştii de la Biroul de Evidenţă al MAI au declarat că buletinul biometric garantează un grad de protecţie ridicat împotriva furtului de identitate.
România poate să dovedească prin această măsură faptul că asigură accesul în spaţiul Schengen cu un document de identitate sigur, adaptat standardelor internaţionale în materie.

Filmele erotice, horror sau cele de o violenţă extremă vor putea fi difuzate de posturile de televiziune doar după ora 1.00 noaptea.
Decizia a fost luată ieri de către Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Până acum, astfel de filme puteau fi urmărite la televizor în intervalul orar 24.00 – 6.00.
De asemenea, astfel de programe vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare sub forma unui cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 18.

Nicotina ar putea fi trecută pe lista substanţelor interzise în viitorul apropiat.
Specialiştii avertizează că fumatul ar putea fi considerat dopaj, iar sportivii vor fi obligaţi să renunţe la ţigări.
Nicotina şi cafeina sunt într-un program de monitorizare de aproape un an şi ar putea fi trecute pe lista substanţelor interzise.
Miza ar fi nicotina terapeutică, care se regăseşte în plasturi, şi nu cea din ţigări.

Călătoriile pe distanţe scurte şi medii cu trenurile InterCity se vor ieftini cu aproximativ 30% de vineri.
InterCity este oferta de transport feroviar de călători a CFR Călători, prin care pasagerii beneficiază de cea mai completă şi modernă gamă de servicii şi confort pe întreaga durată a călătoriei la bordul trenurilor.

Orele de educaţie fizică ar putea fi ţinute de învăţători.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Constanţa, niciun profesor de educaţie fizică titular nu va rămâne fără post în învăţământul primar.
Singurii afectaţi vor fi profesorii suplinitori, ale căror ore le vor prelua învăţătorii.
Directorii unităţilor de învăţământ spun ca această modificare nu va afecta activitatea didactică, mai ales că învăţătorii pot susţine aceste ore.
O decizie finală în această privinţă va fi luată luna viitoare.

Procedurile de înscriere în clasa pregătitoare vor fi simplificate anul acesta.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a anunţat că locul în unitatea de circumscripţie va fi rezervat.
Astfel părintele nu trebuie să-şi pună problema că dacă încearcă să-şi dea copilul la o altă şcoală sau într-o altă locaţie pierde locul din propria circumscripţie.
Oficialul a adăugat că anul acesta trebuie luaţi în calcul şi copiii care nu au fost daţi de părinţi în clasa pregătitoare anul trecut, şi au preferat să-i ţină la grădiniţe, în grupa mare.

Educaţia pentru sănătate trebuie promovată mai mult în şcoli.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că pe lângă educaţia fizică şi sport, în unităţile de învăţământ trebuie întărită dimensiunea educaţiei pentru sănătate şi a celei pentru risc. Acesta a adăugat că elevul trebuie să cunoască modul în care ne menţinem sănătoşi.
Totodată, copiii, trebuie să ştie astfel că alcoolul, drogurile sau violenţa reprezintă un risc.

Clasa a 9-a ar putea rămâne în cadrul liceului.
Ministrul Educaţiei a propus o serie de modificări la Legea învăţământului, printre care revenirea clasei a 9-a la liceu şi reintroducerea poziţiilor de educator şi învăţător cu studii medii.
O altă propunere se referă la examenul de la finalul ciclului gimnazial, unde ar putea fi eliminată proba transdisciplinară.
Amendamentele urmează a fi supuse votului plenului Camerei Deputatilor şi apoi Senatului, care este camera decizională.

Copiii din România sunt printre cei mai expuşi sărăciei.
Potrivit datelor Eurostat, în 2011, rata cea mai ridicată a copiilor care sunt expuşi riscului sărăciei a fost înregistrată în Bulgaria.
Această ţară este urmată de România, Letonia, Ungaria şi Irlanda.
Datele mai arată că în Uniunea Europeană copii sunt cei mai expuşi sărăciei sau excluziunii sociale comparativ cu restul populaţiei.

Site-urile vor avea sute de noi sufixe de anul acesta.
Internetul a devenit saturat de domenii precum “.com”, ceea ce a făcut ca multe medii de afaceri să solicite noi denumiri specifice industriilor.
Numele de mărci vor putea să fie sufixe ale domeniilor online, dar şi nume de regiuni sau nume generice de industrii, cum ar fi “.app”, “.music” sau “.tech”.
Unele dintre acestea pot fi protejate pentru taxe anuale de 150 de dolari.
Până în prezent, aproape 2000 de mărci au solicitat aproximativ 1.400 de sufixe anul trecut.

România va returna Comisiei Europene aproximativ 18 milioane de euro.
Suma reprezintă fonduri europene cheltuite incorect pe instrumentul Politică Agricolă Comună.
Comisia Europeană a trimis solicitări similare altor 21 de state membre.
Pentru România organismul de la Bruxelles a cerut recuperarea deficienţelor în aplicarea programului de “modernizare a exploataţiilor agricole” din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală.

Comercianţii de bunuri de larg consum din Uniunea Europeană sunt obligaţi să garanteze conformitatea produselor pentru o perioadă de 2 ani de la livrarea bunurilor.
Vânzătorul poate oferi şi o garanţie comercială pentru produs, dar ea nu poate să limiteze drepturile conferite de garanţia legală.
Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, 35% din reclamaţiile cumpărătorilor s-au referit la garanţia produselor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept