Ştiri 22 februarie 2013

Creştinii ortodocşi vor intra duminică în perioada Triodului.
Triodul reprezintă o perioadă calendaristică de 10 săptămâni de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului.
Ea începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se termină în noaptea dinaintea Duminicii Paştilor.
Slujbele Bisericii din acest timp liturgic scot în evidenţă slujirea arhierească a Mântuitorului care a fost împlinită prin Patimile şi Jertfa Sa de pe Cruce.
Totodată, credinciosul este îndemnat de Biserică să se întoarcă mai mult înspre viaţa sa interioară, duhovnicească, prin post, rugăciune, smerenie, iertarea semenilor şi conştientizarea propriilor greşeli.
Triodul este şi singura perioadă din cursul anului bisericesc în care se oficiază toate cele trei Sfinte liturghii din cultul ortodox: a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, sfânta liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Tinerii constănţeni îşi vor testa cultura generală.
Mâine, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” va găzdui de la ora 10 concursul pe teme de cultură generală intitulat “Primăvara Culturii”.
Tinerii liceeni îşi vor testa cunoştinţele de istorie, geografie, religie, mitologie, română, muzică, film şi viaţa cotidiană.
Coordonatorul Proiectului, Cristian Tănase ne-a precizat că în concurs sunt înscrişi 105 tineri de la diferite licee din Constanţa, Mangalia şi Năvodari.
Evenimentul este organizat de către Asociaţia Tinerilor ortodocşi „Ortograffiti, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Căminele culturale se vor transforma în centre de tineret.
Din vară, lucrările vor începe în localităţile Valu lui Traian şi Tuzla şi vor fi efectuate cu fonduri europene prin intermediul Zonei Metropolitane Constanţa.
Valoarea ambelor proiecte depăşeşte 6 milioane de lei, iar fondurile nerambursabile acoperă aproximativ 98 la sută din valoarea totală.

Bursele de merit pentru olimpici s-au majorat.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a aprobat printr-un ordin majorarea burselor de merit acordate elevilor premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale desfăşurate anul trecut şi anul acesta.
Astfel, de la 1 februarie, noile cuantumuri ale bursei de merit olimpic internaţional sunt de 750 de lei pentru elevii care au obţinut medalii de aur sau premiul I, de 563 lei pentru cei care au obţinut medalia de argint sau premiul al II-lea şi de 375 lei pentru deţinătorii unei medalii de bronz sau a premiului al III-lea.
De la 1 iulie, bursele de merit vor fi din nou majorate.

Consumul de cartofi prăjiţi creşte riscul apariţiei cancerului.
Potrivit unui studiu recent, cartofii prajiti cresc riscul aparitiei cancerului la prostata cu 30% – 37% in cazul barbatilor, chiar daca acestia mananca o singura portie pe saptamana.
Specialiştii spun că prin prăjire, cartofii îşi pierd 60-70% din vitamina C şi în plus, se degaja acrilamida, o substanţă cancerigenă.
Felurile de mancare precum puiul sau peştele prăjit, au acelaşi efect şi provoacă apariţia celor mai agresive tipuri de tumori.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 3.000 de persoane în oraşul american Seattle.

Elevii ar putea învăţa la şcoală despre teatru şi film.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, doreşte introducerea unor cursuri opţionale prin care şcolarii să cunoască mai bine aceste două arte.
Remus Pricopie a vorbit şi despre intenţia de creştere a numărului de ore de sport pentru elevii de la clasele pregătitoare până la clasa a IV-a prin introducerea unor ore specifice grupei de vârstă respective numite “muzică şi mişcare”.
Acestea vor duce la creşterea gradului de sănătate a copilului şi la o mai bună integrare a copilului în şcoală.

Ministerul Sănătăţii a încheiat un parteneriat cu Asociaţia “Salvaţi Copiii” pentru acţiuni comune care să ducă la reducerea mortalităţii infantile.
În cadrul parteneriatului se va pune accentul pe sănătatea copiilor şi a nou-născuţilor şi se va încercă găsirea de soluţii pentru reactivarea reţelelor de asistenţă comunitară.
De asemenea, Ministrul Sănătăţii a cerut sprijin tuturor asociaţiilor de profil pentru realizarea unei strategii naţionale de comunicare pentru vaccinare.

Pesticidele, mâncarea şi apa scad nivelul de inteligenţă.
Spaecialiştii spun că în secolul tehnologiei avansate, inteligenţa oamenilor scade proporţional cu descoperirile ştiinţifice.
Potrivit experţilor, unul din elementele care duce la scăderea IQ-ului populaţiei este fluorul, substanţa care este folosită frecvent în apa de la robinet.
Mai mult, pesticidele din fructe şi legume, produc schimbări dramatice în structura creierului.
Totodată, un studiu amplu a arătat că dacă un copil începe să consume hrană procesată organic de la vârsta de 3 ani, în următorii cinci ani se va observa declinul IQ-ului său.

Doar 20 la sută dintre pacienții cu scleroză multiplă din România primesc tratament.
Din cauza fondurilor insuficiente, pacienții cu scleroză multiplă sunt nevoiți să aștepte peste un an pentru a beneficia de un tratament compensat de către stat.
În acest timp, boala progresează într-un ritm rapid și handicapul devine din ce în ce mai sever.
Costul tratamentului este de circa 15,000 euro pe an pentru un pacient.
Potrivit medicilor, fără tratamentul potrivit, speranța de viață a pacienților cu scleroză multiplă, se diminuează cu 7 până la 10 ani.

Vopseaua de păr este periculoasă pentru sănătate.
După o serie de analize şi studii, cercetătorii au ajuns la concluzia că vopseaua de păr conţine substanţe care pot duce la apariţia cancerului.
Acest lucru nu se întâmplă însă în mod direct.
Oamenii de ştiinţă au explicat că aceste chimicale, în contact cu fumul de ţigară şi cu alte substanţe poluante pot duce la formarea celui mai puternic compus cauzator de cancer cunoscut până acum.

Preţul benzinei aproape s-a dublat din anul 2009 până în prezent.
Potrivit datelor Comisiei Europene, luna aceasta românii au simţit o nouă scumpire după intrarea în vigoare a noii accize pentru carburanţi.
Cu toate acestea, România se află pe locul doi în Uniunea Europeană în clasamentul ţărilor cu cea mai ieftină benzină.
Cea mai scumpă benzină se găseşte în Italia şi Olanda – 1 euro și 77 de cenți pe litru și în Grecia – 1 euro și 74 de cenți.