Ştiri 15 februarie 2013

Biserica ortodoxă va cinsti duminică pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron.
Cu acest prilej, biserica din cartierul constănţean Medeea îşi va sărbători cel de-al doilea hram.
Astfel, mâine, de la ora 16, va fi oficiată slujba Vecerniei, iar duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi sfânta liturghie, de la ora 8.30, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioşii vor putea cinsti sfintele moaşte ale Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, ale Sf. Cuvios Trifon Romanul şi Veşmântul Cuvioasei Paraschiva.
Sfântul Teodor Tiron a fost ostaș în armata romană și, pentru că a recunoscut apartenența sa la creștinism, a fost închis în temniță.
Sfântul Teodor Tiron a murit în anul 306, în timpul persecuției ordonate de împărații Maximian și Maximus împotriva creștinilor.
A fost spânzurat pe lemn şi i-a fost sfâșiat trupul, apoi a fost aruncat în foc.

Curtea Brancovenească organizează cursuri de şah pentru copiii de clasele 5-8.
Acestea se vor desfăşura joi şi vineri între orele 17.30 şi 18 şi sâmbătă, între orele 12 şi 13.30.
Cursurile vor avea loc la sediul Fundaţiei Sfinţii Martiri Brâncoveni, sub îndrumarea maestrului profesor Neagu Dumitru, iar preţul unei şedinţe este de 15 lei.
Un al doilea proiect al Curţii Brâncoveneşti este cel de incursiune în istoria recentă a României.
Elevii vor asista la o prezentare a realităţilor social-politice, de la instaurarea comunismului, până astăzi.
La finalul prezentării, participanţii vor putea adresa întrebări şi vor primi cadouri.
Programul se va desfăşura în săptămâna 1-5 aprilie, dedicată activităților extraşcolare, la sediul Curţii Brâncoveneşti.

Patriarhia Română a răspuns atacurilor deputatului Mădălin Voicu la adresa clerului ortodox.
Într-un comunicat, Patriarhia este de părere că atitudinea demnitarului promovează ostilitatea faţă de Biserică şi incită la ură faţă de clerici, într-o perioadă în care în societatea românească există multă confuzie şi incertitudine.
De asemenea, Patriarhia Română îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că astfel de atitudini sunt susţinute şi încurajate de unele posturi de televiziune, astfel că instituţia a făcut o sesizare la CNA în acest sens.

Viitoarele regiuni administrative ale României nu vor o singură capitală.
Potrivit vicepremierul Liviu Dragnea este posibil să fie înfiinţate mai multe centre în care vor funcţiona instituţiile cu atribuţii regionale.
Acesta a mai declarat că în prezent nu există un proiect oficial de regionalizare a României.
Numărul regiunilor, competenţele care le vor fi acordate sunt rezultatul final al unui proces amplu de analiză, de câteva luni de zile.

Franţa ar putea permite moartea asistată în cazuri excepţionale.
Oficialităţile vor analiza propunerea de a permite sedarea terminală pentru pacienţii muribunzi, care au înaintat cereri persistente, lucide şi repetate în acest scop.
Ordinul Medicilor invocă o ”datorie de umanitate”, fără a utiliza în mod direct termenul de eutanasiere.
O lege dată în anul 2005, autorizează folosirea unor tratamente în doze eficiente pentru ameliorarea durerilor pacientului, cu acordul său, în timp ce aceste doze ar fi putea să îi scurteze restul vieţii.

Suplimentele de vitamina B9 luate în timpul sarcinii pot reduce cu 40% riscul de a naşte copii cu autism.
Aceasta este concluzia unui studiu desfăşurat în Norvegia, realizat pe 85.000 de copii norvegieni, ale căror mame au luat sau nu suplimente de vitamina B9.
Reducerea riscului de autism la copii a fost constatată în cazul mamelor care au luat acest supliment în perioada sarcinii.
Supranumit şi acid folic, acesta este indispensabil pentru sinteza ADN-ului şi pentru procesele regenerative ale organismului.
Vitamina B9 şi se găseşte în mod natural în legumele verzi, în mazăre, linte, fasole şi ouă.

Noul Cod de procedură civilă intră de astăzi în vigoare.
Scopul introducerii noului cod este accelerarea judecăţilor, simplificarea procedurilor sau reducerea costurilor proceselor pentru justiţiabili şi pentru stat.
De asemenea, codul încurajează părţile să recurgă la mediere şi introduce sau modifică unele reguli cu privire la comunicarea citaţiilor şi a procedurii de executare silită.

Angajatorii ar putea primi subvenţii pentru sprijinirea reintegrării femeilor ce au copii sub 6 ani.
Aşa prevede un proiect de lege, înaintat de fostul ministru al Muncii, Claudia Boghicevici.
Potrivit proiectului, ar putea fi introdusă o alocaţie pe perioada participării la un program de formare profesională, în valoare de 50% din nivelul indicatorului social de referinţă, pentru persoanele care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
Astfel, se urmăreşte încurajarea participării persoanelor vulnerabile social la programe de formare profesională.
Proiectul de lege va intra în dezbatere la Senat.

Economia României a crescut cu 0,2% anul trecut.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică cifrele nu au confirmat aşteptările analiştilor, care susţineau că vom termina anul pe minus.
Astfel, economia nu a crescut foarte mult din cauza producţiei agricole slabe, scăderea investiţiilor şi instabilitatea politică din vară.
Creşterea de 0,2% a evitat totuşi reintrarea în recesiune, anticipată de unii analişti după scăderea înregistrată în trimestrul al treilea.

Traseele mai multor autobuze RATC vor fi deviate.
Din cauza lucrărilor de toaletare a copacilor de pe strada Răscoalei, în perioada 18 – 20 februarie, liniile 43, 43C, 43 M, 40, 40C vor fi deviate de la intersecţia Capitol până la Miga, pe Bulevardul Tomis.
În perioada amintită, staţiile de pe strada Răscoalei, de la Colegiul „Constantin Brătescu” şi Piaţa Unirii, se anulează.
Autobuzele vor opri pe Bulevardul Tomis după intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu, iar în zona Pieţei Unirii, pe Bulevardul Ferdinand în staţia actuală a liniilor 2 şi 5, denumită „Centru”.

Constanţa va găzdui o unitate oncologică regională.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a declarat ieri că este nevoie de încă două unităţi regionale oncologice la Timişoara şi Constanţa.
Astfel s-ar putea acoperi toată ţara în ceea ce priveşte asistenţa medicală pentru oncologie.
Demnitarul a adăugat că nevoia de finanţare pentru toate proiectele de anul acesta se ridică la cel puţin 4-5 miliarde de euro.

Toate ţările Uniunii Europene vor verifica de luna viitoare corectitudinea etichetării produselor din carne.
La sugestia Franţei, va fi îmbunătăţită legislaţia pe plan european cu privire la reţeaua de distribuţie şi etichetarea produselor din carne, chiar dacă toate ţările au agreat că actuala legislaţie este bine pusă la punct.
Astfel, Comisia Europeană cere tuturor statelor membre UE să efectueze teste ADN pe produse care ar trebui să aibă carne de vită, în contextul scandalului cărnii de cal.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept