Ştiri 14 februarie 2013

Biserica ortodoxă va cinsti duminică pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron.
Cu acest prilej, biserica din cartierul constănţean Medeea îşi va sărbători cel de-al doilea hram.
Astfel, sâmbătă, de la ora 16, va fi oficiată slujba Vecerniei, iar duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi sfânta liturghie, de la ora 8.30, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioşii vor putea cinsti sfintele moaşte ale Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, ale Sf. Cuvios Trifon Romanul şi Veşmântul Cuvioasei Paraschiva.

Curtea Brancovenească organizează cursuri de şah pentru copiii de clasele 5-8.
Acestea se vor desfăşura joi şi vineri între orele 17.30 şi 18 şi sâmbătă, între orele 12 şi 13.30.
Cursurile vor avea loc la sediul Fundaţiei Sfinţii Martiri Brâncoveni, sub îndrumarea maestrului profesor Neagu Dumitru, iar preţul unei şedinţe este de 15 lei.
Un al doilea proiect al Curţii Brâncoveneşti este cel de incursiune în istoria recentă a României.
Elevii vor asista la o prezentare a realităţilor social-politice, de la instaurarea comunismului, până astăzi.
La finalul prezentării, participanţii vor putea adresa întrebări şi vor primi cadouri.
Programul se va desfăşura în săptămâna 1-5 aprilie, dedicată activităților extraşcolare, la sediul Curţii Brâncoveneşti.

Mănăstirea Decani din Kosovo a fost asediată de extremiştii albanezi.
Aceştia au vrut să intre cu forţa în lăcaşul de cult, după ce au potestat în faţa zidurilor ei, însă, mai multe echipaje de poliţie au blocat accesul în mănăstire.
Pentru a proteja pe monahi, Stareţul Mănăstirii a decis să închidă porţile lăcaşului de cult tuturor pelerinilor, fapt ce constituie o premieră în ultimii 13 ani.
De mai multe zile, Mănăstirea este ţinta unor manifestaţii care se datorează deciziei judecătoreşti care confirmă drepturile funciare ale acesteia.
Mănăstirea Decani se află pe lista patrimoniului cultural universal UNESCO.

Spitalul de Urgenţă Constanţa este printre puţinele unităţi sanitare din ţară care ar putea face faţă unui incendiu.
Acesta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.
Reprezentanţii ISU au verificat spitalul săptămâna trecută şi chiar au făcut simulări de incendiu cu personalul medical.
Managerul spitalului de urgenţă Constanţa, Dan Căpăţână susţine că au fost descoperite probleme minore care pot fi rezolvate.

Circulaţia rutieră pe podul de la Agigea se va desfăşura restricţionat până pe 15 martie.
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România au anunţat că se vor utiliza doar benzile centrale, pe toată lungimea podului.
De asemenea restricţia de viteză de 50 km/h rămâne în vigoare.
Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară.

Toate pensiile trebuie recalculate.
Declaraţia aparţine ministrului muncii, Mariana Câmpeanu care susţine că au fost făcute greşeli.
Aceasta spune că vor fi făcute modificări şi în privinţa pensiilor militarilor din Ministerul Apărării şi din celelalte structuri.
Astfel, cei care au pensii de mii de lei ar putea să primească bani mai puţini, iar cei cu pensii mici să beneficieze de o majorare.
Din această lună, Guvernul a crescut pensiile cu 4 la sută.

Ruinele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa vor face parte din „Ruta culturală turistică a împăraţilor romani”.
Acestea se vor alătura siturilor daco-romane Adamclisi, Histria, Apulum şi Roşia Montană.
Situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a fost inclus într-un proiect turistic finanţat de Uniunea Europeană, care va pune în evidenţă zona istorică.
Integrarea Sarmizegetusei romane în circuitul turistic va atrage fonduri europene pentru lucrările de restaurare necesare în situl arheologic, dar şi un număr important de vizitatori.

Unul dintre cele mai folosite medicamente din România ar putea fi periculos pentru pacienţi.
Potrivit unui studiu realizat de specialiştii europeni, Diclofenacul, un anti-inflamator folosit pe scară largă, creşte riscul apariţiei bolilor vasculare.
Medicamentul este folosit pentru tratamentul durerii şi inflamaţiilor, în afecţiunile artritice şi în tulburări musculare.
Agenţia Europeană a Medicamentului a declarat că utilizarea lui măreşte riscul apariţiei atacului de cord şi a accidentelor vasculare cerebrale la pacienţii vulnerabili.

Astăzi ar putea fi aprobat timbrul de mediu.
Taxa ar putea fi diferită pentru maşinile diesel faţă de cele pe benzină.
Prin noua formulă de calcul, taxa pentru maşinile vechi va scădea cu până la 90 la sută.
În schimb, pentru maşinile Euro 3 si Euro 4, taxa va creşte în anumite cazuri şi cu 10 procente.
Săptămâna trecută, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că există posibilitatea calculării în mod diferit a timbrului de mediu pentru maşinile cu motoare pe benzină faţă de cele cu motoare pe motorină, deoarece acestea sunt mai poluante.

România este printre statele cel mai puţin dependente de importuri de energie din Uniunea Europeană.
Potrivit datelor publicate ieri de Oficiul European de Statistică, în 2011, ţara noastră a importat doar 20% energie pentru consum intern.
Cele mai scăzute rate de dependenţă a importurilor de energie s-au înregistrat în Estonia, România, Cehia şi Olanda.
La polul opus, cei mai mari consumatori de energie din Uniunea Europeană au fost Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Elevii ar putea avea până la patru ore de sport pe săptămână.
Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, sa-i prezinte o analiză cu privire la posibilitatea introducerii mai multor ore de sport în programa şcolară.
Premierul a adăugat că este important ca în special elevii din clasele mici să facă sport.
La rândul său, ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a declarat că va insista să fie aprobate patru ore de sport, pe săptămână, în învăţământ.

România a fost declarată “Ţara Anului” la târgul mondial de comerţ cu produse ecologice.
Acesta se desfăşoară de ieri la Nurnberg în Germania.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, acest statut reprezintă o oportunitate excelentă de a promova produsele ecologice româneşti dar şi pentru a prezenta tuturor participanţilor potenţialul agriculturii ecologice din România.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept