Ştiri 7 februarie 2013

Episcopul erou al Ucrainei, Preasfinţitul Longhin de Bănceni va sosi la Contanţa.
La invitaţia Înaltpreasfinţitului Teodosie, Preasfinţitul Longhin va oficia Duminică Sfânta Liturghie Arhierească la biserica Sf. Haralambie din Constanţa, de la ora 9, cu prilejul hramului.
Aici vor fi aduse spre închinare moaştele Sfântului Serafim de Sarov, ale Sf. Longhin şi ale Sf. Haralambie.
Tot duminică, tatăl celor 400 de copii va susţine conferinţa duhovnicească „Copiii, calea spre Hristos“ la Casa de Cultură, cu începere de la ora 17.
Ierarhul român a fost declarat erou naţional al Ucrainei, urmare a înfiinţării aşezământului social de la M-rea Bănceni, unde are grijă de 400 de copii.
Mai mult de jumătate dintre aceştia sunt copii abandonaţi, cu grave dizabilităţi sau bolnavi de SIDA.

Mai multe asociaţii creştine au protestat la cererea de oprire a finanţării Bisericii de către stat.
Acestea spun că majoritatea creştinilor ortodocşi trebuie să reacţioneze la campaniile mediatice ale unor organizaţii care reprezintă doar 0,2% din populaţia ţării.
Potrivit asociaţiilor creştine, în Grecia, Marea Britanie, Danemarca, Suedia şi Finlanda, ţări membre ale Uniunii Europene, biserica predominantă este considerată Biserică de Stat.
Printre asociaţiile protestatare se numără Asociaţia Tinerilor Ortodocşi “Orthograffiti”, Asociaţia Pro-Vita, Fundaţia “Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi Fundaţia Creştină “Părintele Arsenie Boca”.

Comisia Europeană va debloca fondurile pentru programele de formare profesională.
Decizia s-a luat în urma misiunii de audit ce a avut loc în perioada 29 ianuarie-1 februarie.
În luna octombrie, Guvernul anunţa că plăţile pentru programul POSDRU, aflat în presuspendare din luna august, ar putea fi reluate cu condiţia schimbării regulilor de gestionare a banilor europeni.

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat pentru elevii olimpici va avea loc în acest an şcolar în perioada 18 – 31 mai.
Anul trecut, la Constanţa, 40 de elevi olimpici au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea specială.
Potrivit unei note a Ministerului Educaţiei, sesiunea normală a examenului de Bacalaureat din acest an va avea loc între 10 iunie şi 12 iulie.

ANM a emis o informare meteorologică de precipitaţii şi intensificări ale vântului pentru toată ţara.
Aceasta este valabilă din această noapte de la ora 2, până mâine la ora 16.
În intervalul menţionat va ninge în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Olteniei, precum şi în nordul Moldovei, iar la munte ninsoarea va fi temporar viscolită.
În Muntenia, Dobrogea şi jumatatea sudică a Moldovei precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp.
Vântul se va intensifica şi va atinge viteze de 50…55 km/h şi temporar, pe litoral, peste 70 km/h.

Trenurile InterCity pe ruta Bucureşti – Constanţa ar putea recircula de luna viitoare.
Potrivit ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, principalul motiv pentru care s-a luat decizia de suspendare a circulaţiei acestor trenuri a fost faptul că erau ineficiente.
Totodată, din cauza furturilor de pe acest tronson de cale ferată, durata de călătorie cu trenurile InterCity ajungea la 6 ore.

Oamenii de ştiinţă americani au dezvoltat un nou tratament pentru vindecarea cancerului.
Tratamentul foloseşte o serie de nanoparticule de aur, despre care se crede că pot distruge celulele canceroase.
Acest fapt contribuie semnificativ şi la reducerea costurilor tratamentului.
Specialiştii au demonstrat că folosirea terapiei creşte simţitor speranţa de viaţă a pacienţilor.
De asemenea, biochimiştii susţin că tehnologia dezvoltată de ei este mai eficientă decât intervenţiile chirurgicale şi chimioterapia.
Descoperirea medicală a fost testată cu succes, pe cobai.

Margarina cu Omega 6 dublează riscul de infarct.
Cercetătorii americani atrag atenţia că o dietă bogată în grăsimi polinesaturate, precum Omega 6, îmbolnăvește inima şi că nivelul colesterolului nu scade dacă înlocuim untul cu margarina.
Astfel, studiul realizat de oamenii de ştiinţă americani a dovedit că cei care au consumat margarină și alte produse pe bază de grăsimi vegetale aveau un risc dublu de deces din cauze cardiovasculare comparativ cu cei care consumaseră grăsimi animale.

Noile modele de maşini vor fi mult mai silenţioase.
Parlamentarii europeni au adoptat un proiect legislativ care reduce limita de zgomot de la 74 la 68 de decibeli.
Singurele modele care îşi vor menţine limita de zgomot sunt camioanele.
Deputaţii europeni cer, în acelaşi timp, şi introducerea unor sisteme de etichetare care să informeze clienţii despre nivelul de zgomot produs de autoturismele pe care doresc să le achiziţioneze.
Oficialii europeni au decis însă că în cazul maşinilor electrice şi a celor hibrid este nevoie de creşterea rezonanţei.
Motivul este acela că motoarele silenţioase ameninţă pietonii.

Scuterul poate fi condus cu orice permis auto.
Modificările europene aduse Codului Rutier îi obligă pe cei cu mopede să aibă permis de conducere pentru acest vehicul.
Potrivit Poliţiei Rutiere, până la momentul în care şcolile auto vor pregăti candidaţi pentru categoria specifică mopedelor, AM, acestea vor putea fi conduse cu orice permis auto.

România va fi împărțită în 8 regiuni.
Acestea sunt București-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest, Sud și Sud-Est.
Potrivit proiectului de lege, regiunile vor avea competențe exclusive sau partajate cu cele ale statului, un buget multianual și un președinte, în fruntea unui consiliu regional.
Proiectul prevede că reședințele regiunilor vor fi la București, Alba Iulia, Piatra Neamț, Cluj Napoca, Brăila, Timișoara, Craiova şi Călărași, iar fiecare regiune este formată din două sau mai multe județe.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept