Ştiri 6 februarie 2013

Episcopul erou al Ucrainei, Preasfinţitul Longhin de Bănceni va sosi la Contanţa.
La invitaţia Înaltpreasfinţitului Teodosie, Preasfinţitul Longhin va oficia Duminică Sfânta Liturghie Arhierească la biserica Sf. Haralambie din Constanţa, de la ora 9, cu prilejul hramului.
Aici vor fi aduse spre închinare moaştele Sfântului Serafim de Sarov, ale Sf. Longhin şi ale Sf. Haralambie.
Tot duminică, tatăl celor 400 de copii va susţine conferinţa duhovnicească „Copiii, calea spre Hristos“ la Casa de Cultură, cu începere de la ora 17.
Ierarhul român a fost declarat erou naţional al Ucrainei, urmare a înfiinţării aşezământului social de la M-rea Bănceni, unde are grijă de 400 de copii.
Mai mult de jumătate dintre aceştia sunt copii abandonaţi, cu grave dizabilităţi sau bolnavi de SIDA.

Parlamentul britanic a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Căsătoriile homosexuale ar trebui să fie legale de anul viitor, însă legea va trebui să treacă printr-o serie de etape până va intra în vigoare.
Dezbaterea a provocat controverse în Camera Comunelor.
Totodată, Franţa este pe cale de a deveni a noua ţară europeană în care persoane de acelaşi sex se pot căsători legal, după ce proiectul legislativ va fi promulgat.

Admiterea la liceu rămâne neschimbată pentru anul şcolar în curs.
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Aceştia au mai precizat că orice modificare fundamentală pe care o analizează va fi, înainte de toate, supusă dezbaterii publice.

Compania OMV Petrom a scumpit din nou benzina cu 6 bani pe litru.
Astfel, un litru de benzină Standard 95 este 5,97 de lei, iar sortimentul de benzina Extra 99 costă 6,39 de lei.
Potrivit companiei, preţul motorinei a rămas neschimbat.

A fost iniţiat un proiect de lege cu privire la amânarea executării silite din locuinţe.
Conform proiectului, imobilele persoanelor fizice supuse executării silite din cauza neachitării ratelor la credite bancare beneficiază de un moratoriu de amânare pentru doi ani, pentru debitorii care nu mai au în posesie un alt imobil.
Una din condiţii este ca veniturile familiei care urmează să fie evacuată să nu depăşească cuantumul salariului mediu pe economie pe membru de familie.
Motivul emiterii acestui act normativ este situaţia în care se aflau peste 100.000 de români la sfârşitul anului trecut.

Pastilele de Vitamina C predispun la apariţia pietrelor la rinichi.
Conform unui studiu, cei care iau suplimente cu vitamina C sunt de două ori mai predispuşi să facă pietre la rinichi, spre deosebire de cei care nu iau astfel de suplimente.
În urma studiului, oamenii de ştiinţă atrag atenţia că administrarea regulată de multivitamine nu se asociază cu riscul de pietre la rinichi.
Ei consideră că atât doza, cât şi combinaţia de nutrienţi cu care este ingerată vitamina C sunt importante.
Cercetările s-au bazat pe datele strânse de la un număr mare de persoane, care au fost ţinute sub observaţie în medie 11 ani.

Prima sală pentru consumul de droguri va fi deschisă în Franţa, la Paris.
Aceasta va funcţiona experimental şi va fi destinată toxicomanilor de pe stradă.
Sala le va permite acestora să consume stupefiantele în condiţii de igienă şi sub supravegherea cadrelor medicale.
Data începerii funcţionării şi locaţia exactă a acestei săli nu au fost dezvăluite.
Astfel de săli de consum de droguri există de câţiva ani în mai multe ţări europene, cum ar fi Elveţia.

70 la sută dintre bolile civilizaţiei moderne sunt cauzate de un stil de viaţă nesănătos.
Medicii spun că o dietă bogată în grăsimi, zahăr şi prăjeli, asociată cu lipsa mişcării şi stresul, duce către un diagnostic tot mai frecvent: cancerul.
Numărul bolnavilor creşte alarmant în ultimii ani iar specialiştii cred că până în anul 2030 s-ar putea dubla.
Medicii recomandă consumul de broccoli, care are capacitatea de a ameliora evoluţia cancerului cu până la 45%, iar mărarul şi pătrunjelul asigură un conţinut extrem de ridicat de vitamina C.

Furnizorii de servicii de dezintoxicare se pot înscrie online pentru a fi găsiţi mai uşor de pacienţii dependenţi.
Mai multe instituţii care asigură servicii de dezintoxicare s-au înregistrat, în ultimele şase luni, într-o aplicaţie online pe site-ul Agenţiei Naţionale Antidrog.
Scopul este ca toţi pacienţii dependenţi de droguri sau alcool să ştie unde să se adreseze pentru tratament.
Cele 60 de instituţii asigură simultan servicii de diferite tipuri cum ar fi tratamentul psihiatric, asistenţă psihologică, asistenţă socială şi altele.

Marea Britanie nu poate interzice accesul pe piaţa muncii românilor sau bulgarilor de la 1 ianuarie 2014.
La această dată expiră perioada de tranziţie de şapte ani de la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, în care statele membre au putut limita accesul românilor şi bulgarilor la piaţa muncii.
Declaraţiile aparţin lui Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru ocuparea forţei de muncă, Laszlo Andor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept