Ştiri 28 ianuarie 2013

Arhiepiscopul Ciprului a protestat împotriva vandalismului.
Preafericitul Hrisostom a condamnat distrugerile făcute de vandali unei moschei islamice din secolul al 18-lea.
Ierarhul a declarat că actul este un sacrilegiu şi doreşte ca acest incident să nu afecteze relaţiile paşnice dintre creştini şi musulmani în Cipru.
Episcopul a subliniat că şi Biserica Ciprului este victima actelor de profanare, mai ales în nordul teritoriului ocupat de Turcia în 1974.

Propaganda homosexualităţii în rândul minorilor va fi sancţionată în Rusia.
Proiectul de lege prevede amenzi cuprinse între 4.000 şi 5.000 de ruble pentru persoanele fizice iar pentru entităţile juridice, între 400.000 şi 500.000 de ruble.
În replică, mai multe asociaţii care susţin homosexualitatea au declarat că legea este homofobă şi împotriva libertăţilor.

Vremea se va menţine geroasă în est şi sud-est până la mijlocul săptămânii.
Meteorologii anunţă de asemenea că în Dobrogea va mai ninge slab, în special în această noapte şi mâine.
Temperaturile vor fi cuprinse între -13 şi -3 grade, dar de miercuri acestea vor urca până în jurul valorii de 3 grade celsius.
Noaptea vor mai fi condiţii de ceaţă.

Compania OMV Petrom a majorat, cu 6 bani pe litru, preţul benzinei.
Astfel, un litru de benzină Standard 95 costă 5,87 lei, iar benzina Extra 99 este 6,29 lei pe litru.
Preţul motorinei nu a fost modificat.

ADN-ul poate stoca informaţie digitală.
Cercetătorii britanici au realizat o metodă prin care fișierele digitale pot fi stocate pe macromolecule de ADN.
Avantajul metodei este că informația stocată poate fi conservată pentru perioade foarte lungi de timp.
După cum se ştie, actualele mijloace de stocare au două mari dezavantaje: au nevoie de cantităţi mari de energie electrică, iar informația stocată se degradează în timp.

Fulgerele pot provoca dureri de cap.
Cercetătorii americani au ajuns la concluzia că în zilele în care fulgeră, numărul cazurilor de dureri de cap şi de migrene a crescut cu aproape un sfert.
Cauzele sunt undele electromagnetice şi creşterea cantităţii de aer poluant produse de fulgere.

800.000 de români au diabet.
De asemenea, potrivit statisticilor, cel puţin 600.000 dintre aceştia au neuropatie diabetică.
Medicii spun că una din două persoane diabetice dezvoltă această complicaţie şi că este o problemă care ţine de calitatea echilibrului metabolic.
La Constanţa, în evidenţele medicilor sunt aproximativ 20 de mii de bolnavi de diabet.

Specialiştii prevăd o creştere a îmbolnăvirilor de cancer.
Potrivit ultimilor informaţii oferite de către Centrul Internaţional de Cercetare a Cancerului din Franţa, procentul celor care suferă de cancer va creşte cu 75% până în anul 2030.
În anul 2008, la nivel mondial existau mai puţin de 13 milioane de bolnavi de cancer.
Specialiştii susţin că numărul cazurilor de cancer va creşte alarmant în următorii 15 ani din cauza îmbătrânirii populaţiei şi creşterea consumului de tutun, alcool şi alimente prelucrate chimic.

Decizia cu privire la clasa pregătitoare va fi anunţată de Guvern miercuri.
Declaraţia a fost făcută de Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Săptămâna trecută premierul Victor Ponta a precizat că până pe 31 martie părinţii vor trebui să decidă dacă vor să-şi dea copiii de 6 ani la clasa I sau la clasa pregătitoare.
Acesta a mai declarat că România este una dintre ţările în care gradul de alfabetizare scade de la an de an.

Construcţia centralei nucleare riscante de la Belene ar putea fi oprită.
Referendumul desfăşurat în Bulgaria pe această temă nu a fost validat prin lipsă de prezenţă.
Doar 20,3% din bulgarii cu drept de vot s-au prezentat ieri la referendumul cu privire la dezvoltarea energiei nucleare a statului.
Pentru ca scrutinul să fie valid, rata de prezenţă trebuia să fie de cel puţin 60,2% din populaţia cu drept de vot, adică aproximativ 4,3 milioane de bulgari.

Samsung a devenit cel mai mare producător mondial de telefoane mobile.
Compania sud-coreeană a vândut anul trecut peste 400 milioane telefoane mobile şi a devansat astfel grupul finlandez Nokia.
Potrivit statisticilor, anul trecut, vânzările de telefoane marca Samsung au înregistrat o creştere de 22,7%, ceea ce-i permite firmei sud-coreene să controleze 23,7% din piaţa globală a telefoanelor mobile.
Pe locul al doilea, pe segmentul smartphones se situează Apple cu o cotă de piaţă de 25%.

Centrala nucleară de la Belene a fost considerată unul dintre cele mai riscante proiecte nucleare din Europa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept