Ştiri 25 ianuarie 2013

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe sfântul ierarh Bretanion episcop al Tomisului.
Acesta este originar din Capadocia şi a fost probabil ucenic al Sfântului Vasile cel Mare.
A păstorit biserica tomitană între anii 360 şi 381 pe vremea împăratului Valens şi s-a remarcat prin refuzarea ereziei arianismului impusă de împărat.
Tot sfântul Bretanion a fost cel care a însoţit moaştele Sfântului Sava Gotul, cerute de Sfântul Vasile cel Mare.
Date istorice noi susţin că acest ierarh a încurajat viaţa ascetică monahală, şi a fost primul îndrumător important al sfinţilor Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.
Sfântul Bretanion s-a mutat către Domnul în jurul anului 381.
Despre viaţa Sfântului Bretanion ne-a vorbit şi Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Săptămâna viitoare va începe cu duminica a 31-a după Rusalii sau cea a Vindecării orbului din Ierihon.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, sfânta liturghie arhierească la biserica Sfinţii Ioachim şi Ana din Constanţa.
Biserica se află în zona Boema, vizavi de sediul Serviciului de Taxe şi Impozite.
Postul nostru de radio va transmite slujba în direct.

Vremea se va răci la Constanţa din noaptea aceasta.
Astfel, temperaturile nocturne nu vor depăşi -3 grade Celsius, iar ploaia se va transforma în ninsoare.
Meteorologii avertizează că mâine şi duminică vântul se va înteţi şi va fi furtună cu zăpadă.
Duminică va ninge slab, dar va fi ger, cu temperaturi cuprinse între -8 şi -5 grade Celsius.

Luni începe redistribuirea pachetelor de alimente de la Uniunea Europeană.
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Primăriei Constanţa, care au adăugat însă că din cauza unor probleme, din pachete va lipsi uleiul, iar în loc de 13 kilograme de făină vor fi doar 2.
Restul produselor vor rămâne neschimbate.
Programul de distribuire a alimentelor va fi de luni până sâmbătă, de la ora 8.00 până la ora 16.00.

Călătoria cu taxiul s-ar putea scumpi.
Aceasta daca autorităţile locale vor ajunge la un consens şi vor stabili un tarif unic pentru toţi operatorii.
Potrivit unor calcule ale transportatorilor, tariful mediu pentru o cursă ar trebuie să ajungă la 2,7 lei în unele oraşe.
Prevederea a fost introdusă într-un proiect legislativ care ar urma să intre în vigoare în aproximativ o lună.
Dacă prevederea va fi aprobată, tariful de pornire va fi egal cu dublul tarifului de distanţă.

Gazele se vor scumpi cu 5% de la 1 februarie, pentru agenţii economici.
Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare peste 8 zile.
Documentul prevede etapele de majorare în perioada 2013-2014 şi creşterile estimative ale preţurilor finale reglementate la clienţii casnici şi noncasnici de gaze naturale.
Potrivit unor surse, până la sfârşitul anului 2014, preţul va ajunge la 119 lei/MWh pentru non-casnici şi la 54 lei/MWh pentru clienţii casnici.

Riscul de obezitate ar putea fi calculat de la naştere.
O echipă internaţională de cercetători a pus la punct o metodă de calcul online ce permite aprecierea riscului de obezitate la copii încă de la cea mai fragedă vârstă.
Astfel, părinţii ar putea şti încă de la naşterea copilului dacă există riscul ca bebeluşul lor să aibă obezitate infantilă.
La estimare s-au luat în considerare şase elemente considerate ca determinante majore: indicele de masă corporală al mamei şi al tatălui, dacă mama a fumat în timpul sarcinii şi greutatea copilului la naştere.

Peste un milion de lei au fost alocaţi pentru medicamentele necesare bolnavilor de cancer.
Anunţul a fost făcut de Ministerul Sănătăţii care a mai precizat că va propune modalităţi de suplimentare cu o sumă între 500.000 şi 1.000.000 de euro.
În ceea ce priveşte asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamente oncologice, Ministerul susţine că, în prezent, caută o soluţie care să asigure continuitatea în asigurarea nevoilor pacienţilor.

Deşeurile toxice ameninţă viaţa pe Terra.
Umanitatea produce în prezent peste 83.000 de chimicale diferite, dintre care o treime sunt toxice şi pot produce cancer şi mutaţii.
Producţia mondială de substanţe toxice este de 30 de milioane de tone anual, în cadrul unei industrii despre care ONU susţine că va avea o valoare de 6,4 trilioane de dolari până în anul 2020.
Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit că substanţele periculoase create de om sunt omniprezente în sol, apă şi alimente.

România se află pe locul 5 în lume la viteză pe internet.
O companie internaţională de profil a efectuat un clasament în acest sens.
Astfel, în primele zece poziţii se mai află ţări ca Singapore, Israel, Bulgaria, Elveţia sau Coreea de Sud.
România se menţine între primele în acest clasament, deşi are cea mai mare scădere a vitezei medii de conectare dintre ţările din Top 10.
Scăderea este 3,2%, în condiţiile în care media globală indică o scădere de 1,4%.