Ştiri 17 ianuarie 2013

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Acesta s-a născut în jurul anului 250, în satul Coma de lângă cetatea Heracleopolis, în Egipt.
În timpul persecuţiilor ordonate de Maximian Daia, a mers în Alexandria pentru a-i întări pe creştini în mărturisirea lor şi pentru a se jertfi ei înşişi pentru Hristos, şi tot acolo, îi combate pe adepţii ereziei ariene.
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a trăit 105 ani şi este numit părintele monahismului şi dascălul vieţii pustniceşti.
Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oficiază de la această oră, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Constanţa.
Biserica se află la intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie, în spatele galeriilor Soveja.

Bisericile din Albania sunt în continuare distruse.
Extremiştii musulmani au furat mai multe părţi dintr-o fresca bizantină care datează din secolul al 16-lea din biserica mică Sfânta Vineri din Valsh.
Fresca de o valoare inestimabilă a fost pictată de celebrul pictor şi iconograf Onufrie.
Vandalii au desprins-o de pe perete cu ajutorul unor topoare şi cuţite şi au distrus astfel chipurile sfinţilor.

Traficul pe Podul Agigea a fost restricţionat de ieri.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că în perioada următoare se vor face măsurători pentru a putea vedea cum se comportă podul Agigea după montarea cablurilor suplimentare.
În funcţie de rezultate, aceste restricţii se vor ridica sau menţine.
Astfel, circulaţia rutieră se va desfăşura restricţionat pe ambele sensuri de mers, doar pe benzile centrale, iar restricţia de viteză de 50 km/h rămâne valabilă.

Ministrul Mediului a prezentat, ieri propunerile pentru taxarea proprietarilor de maşini.
Astfel, cele care au cel mult 8 locuri vor fi supuse timbrului de mediu.
Astfel, plata pentru timbrul de mediu va fi efectuată o singură dată pe toată durata de funcţionare a maşinii, indiferent de câte ori va fi vândută aceasta ulterior.
Pentru vehiculele grele se va aplica în continuare actuala taxă auto, reintrată în vigoare la 1 ianuarie.

Amenzile de circulaţie se majorează.
Odată cu majorarea salariului minim pe economie de la 700 de lei la 800 de lei, amenzile se vor mări.
Potrivit Codului rutier aflat în vigoare, cuantumul punctului de amendă se stabileşte automat, în funcţie de salariul minim brut pe economie.
Un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie.
Acest lucru înseamnă că punctul de amendă va ajunge la valoarea de 80 de lei faţă de 70 de lei cât este în prezent.

De luna viitoare în Spitalul judeţean Constanţa se va intra numai cu echipament de protecţie.
Astfel, nimeni nu mai intră în spital fără pelerină, botoşi, capelă, iar pentru unele secţii precum pediatrie, se va impune chiar masca de protecţie.
Managerul Spitalului Judeţean, Dan Căpăţână a declarat că regula va intra în vigoare din 10 februarie, după achiziţionarea echipamentului de protecţie.

Medicamentele pot duce la pierderea memoriei.
Potrivit unui studiu, unele clase de medicamente afectează memoria, mai ales la persoanele vârstnice.
Cercetătorii au concluzionat că medicamentele prescrise pentru tratarea anxietăţii şi insomniei, alterează memoria.
De asemenea, antihistaminicele, recomandate în tratarea alergiilor, au efect asupra atenţiei şi capacităţii de prelucrare a informaţiei.

De astăzi şi până pe 27 ianuarie vremea va intra într-un proces de răcire.
Meteorologii anunţă că temperaturile vor scădea cu 10-12 grade.
De mâine creşte probabilitatea pentru precipitaţii mixte şi ninsori, mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse, în Muntenia, Oltenia şi nordul Moldovei.
În Dobrogea temperaturile vor rămâne însă pozitive, maximele vor fi cuprinse între 2 şi 4 grade celsius iar precipitaţiile vor fi mai mult sub formă de ploaie.

Alăptatul poate reduce riscul de cancer ovarian.
Un studiu realizat în Australia arată că la femeile care alăptează cel puţin 13 luni riscul de a dezvolta o tumoră ovariană scade cu 63%.
Potrivit cercetătorilor, alăptarea mai multor bebeluşi scade acest risc şi mai mult.
Astfel, la mamele care au alăptat trei copii, 31 de luni în total, s-a observat scăderea cu 91% a riscului de tumori ovariene.
Cancerul ovarian este a patra cauză a mortalităţii de cancer la femei, după cele de sân, colon şi plămâni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept