Ştiri 15 ianuarie 2013

Biserica ortodoxă va cinsti joi pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, de la ora 9, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Constanţa.
Biserica se află la intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie cel Mic, în zona staţiei de betoane.

Astăzi se împlinesc 163 de ani de la naşterea poetului naţional, prozatorului şi jurnalistului Mihai Eminescu.
Marele poet s-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani şi a fost considerat drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit şi „luceafărul poeziei româneşti”.
Poetul a studiat la Viena si Berlin si a debutat în anul 1866 cu poezia intitulată “La mormântul lui Aron Pumnul”.
Printre operele sale, cele mai importante se numără poeziile Luceafărul, Revedere, Scrisoarea a 3-a sau basmul Făt-Frumos din Lacrimă.
Despre importanţa poetului naţional ne-a vorbit si Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului:

Tot astăzi este celebrată şi ziua culturii naţionale.
Aceasta a fost decretată oficial printr-o lege promulgată în anul 2010.

Arheologii au descoperit o bazilică bizantină în localitatea Demre, din sud-vestul Turciei.
Aceasta este o veche localitate unde a păstorit Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Lăcaşul de cult păstrează fresce bine conservate, între care şi “Deisis”, până acum unică în spaţiul Asiei Mici.
Fresca înfăţişează pe Maica Domnului şi pe Sfântul Ioan Botezătorul.
Localitatea veche Mira din provincia Lichia, în care se afla şi o biserică ridicată în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, a fost abandonată în secolul al 13-lea, atât din cauze politice cât şi naturale.

Bisericile albaneze au fost distruse şi prădate.
Potrivit site-ului oficial al Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania, mai multe icoane şi alte obiecte de patrimoniu au fost furate.
De asemenea, o frescă importantă realizată în anul 1554,
la biserica din Shen Vlashi a fost distrusă.
Albania este un stat ateu, proclamat din anul 1967, însă
Biserica Ortodoxă a Albaniei şi-a redobândit dreptul de a-şi restaura sau construi lăcaşuri de cult.

Stresul poate duce la cancer.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, orice tip de traumă, emoţională sau psihică, poate provoca mutaţii canceroase.
Totodată, specialiştii au explicat ca tumorile maligne sunt în strânsă legătură cu stresul de la muncă sau din familie.
Până în prezent, se credea că mutaţiile cauzatoare de cancer trebuie sa apară într-o singură celulă, pentru a provoca maladia.
Cercetătorii au explicat că stresul deschide “căi” mutaţiilor situate în celule diferite, fapt care duce la dezvoltarea şi răspândirea cancerului în organism.
Specialiştii recomandă astfel reducerea sau evitarea stresului.

TVA-ul pentru pâine ar putea scădea.
Premierul Victor Ponta a declarat că este propusă reducerea taxei de la 24 la 9% în cazul pâinii, pentru că este un produs pe care îl consumă toată populaţia ţării.
Acesta urmează sfatul celor de la Fondul Monetar Internaţional care au solicitat guvernului român un proiect pe tema reducerii TVA drept garanţie estimărilor specialiştilor români că aplicarea unei taxe mai mici înseamnă şi încasări mai bune.

Spitalele CFR, cu excepţia celor din Bucureşti, vor trece în sistemul Ministerului Sănătăţii.
Anunţul a fost făcut ieri de Premierul Victor Ponta.
Acesta a mai declarat că nu se pune problema desfiinţării vreunui spital sau să se schimbe grila de salarizare.

Procedurile pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare vor fi simplificate.
Declaraţia a fost făcută de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie care a adăugat că anul acesta nu vor mai fi 4, ci două etape de înscriere a celor mici.
Pentru moment nu se ştie deocamdată dacă va fi mutată sau nu clasa pregătitoare la grădiniţă sau va funcţiona tot în cadrul şcolilor.
Premierul Victor Ponta consideră însă că ar fi bine să revină la grădiniţă chiar de anul acesta.

Educatorii şi învăţătorii trebuie să-şi termine facultatea în următorii şase ani pentru a-şi păstra postul.
Aşa prevede o ordonanţă apărută în Monitorul Oficial în decembrie 2012.
Fostul Ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a precizat că aceste funcţii nu erau prevăzute în legea învăţământului, iar ordonanţa de urgenţă a corectat acest aspect.

Legea medierii introduce, de la 1 februarie, obligativitatea apelării la mediator înainte de acţiunea în instanţă.
Astfel, femeile violate şi victimele vătămărilor corporale vor fi obligate să treacă pe la mediator înainte de a depune plângere penală.
Acesta poate facilita împăcarea părţilor prin compensarea materială a victimei, iar infractorii nu vor mai face astfel, închisoare.
Printre infracţiunile care pot dispărea prin mediere se mai află abuzul de încredere, distrugerea, gestiunea frauduloasă, abandonul de familie, violarea de domiciliu, precum şi furturile între soţi.

Consumul de peşte poate fi periculos pentru sănătate.
Potrivit unui studiu al Institutului pentru cercetarea biodiversităţii, 84% din peşti au un nivel crescut de mercur. Dintre toate speciile studiate, tonul şi peştele-spadă conţin cel mai mult această substanţă nocivă.
Aceasta reprezintă un risc asupra sănătăţii oamenilor, în special a creierului şi rinichilor.

Andrei şi Maria sunt cele mai frecvente nume de botez primite de bebeluşii născuţi anul trecut.
Topul prenumelor date în 2012 este continuat de numele David, Alexandru şi Gabriel, la băieţi iar la fete Andreea, Elena, şi Ioana.
Potrivit unei statistici a Evidenţei Populaţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cele mai frecvente prenume întâlnite în România, la toate categoriile de vârstă, sunt: la bărbaţi Gheorghe şi Ioan şi la femei Maria şi Elena.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept