Ştiri 9 ianuarie 2013

Constănţenii sunt invitaţi la un concert dedicat poetului naţional Mihai Eminescu.
Acesta se intitulează „Cântarea Cântărilor” şi va avea loc vineri, de la ora 16.30, la Casa de Cultură din Constanţa.
Programul cuprinde opera muzicală „Înnoieşte-te!” a compozitorilor Gavriil Musicescu şi Vasile Munteanu, poemul vocal-instrumental „Aducând cântări mulţime…” al lui Horaţiu Alexandrescu şi opera muzicală “Eminesciana” a compozitorilor Vasile Popovici şi Paul Constantinescu.
Concertul va fi susţinut de studentul Alexandru Chiriac, Cvartetul „Concerto” al Colegiului Naţional de Arte Regina Maria şi de Orchestra „Te Deum laudamus”.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teodosie.

Muzeul satului de la Dervent va fi deschis în primăvară.
Astfel, prima casă tradiţională strămutată în spaţiul destinat Muzeului Satului Dobrogean de lângă Mănăstirea Dervent va intra anul acesta în circuitul turistic.
Locuinţa se afla în Oltina şi a fost construită în anul 1573.
Următoarea gospodărie care va fi mutată la Dervent va fi din localitatea Râmnicu sau din Ion Corvin.
Astfel, Muzeul Satului de la Dervent va adăposti toate tipurile de case din Dobrogea de Sud şi de Nord, pentru a conserva în acest fel specificul locuinţelor vechi dintre Dunăre şi Mare.

Populaţia creştină din Orientul Mijlociu a scăzut progresiv.
Cauzele sunt conflictele şi islamizarea, astfel că mulţi creştini sunt obligaţi să emigreze în Australia, Europa sau Statele Unite.
Un studiu arată că în Algeria, Tunisia şi Libia nu mai există populaţie creştină.
Potrivit statisticilor, dacă în secolul XX creştinii reprezentau aproape 20% din populaţia Orientului Mijlociu, în prezent, ponderea lor este mai mică de 5%.

Producţia de energie eoliană a României a înregistrat ieri un record istoric.
Conform Transelectrica, producţia de energie din surse eoliene era ieri, de 1.500 MWh, mai mult decât a produs vreodată centrala nucleară de la Cernavodă.
Dobrogea conduce în continuare în topul destinaţiilor pentru montarea turbinelor eoliene, iar zonele cele mai importante în care sunt amplasate acestea sunt Fântânele, Cogealac şi Târguşor.
Potrivit unei statistici, alături de Constanţa, alte 4 judeţe au atras până în acest moment investiţii de peste 2,5 miliarde de euro pentru proiecte eoliene.

Obezitatea agravează leziunile cerebrale.
Potrivit unui studiu, obezitatea la vârsta adultă, valorile crescute ale colesterolului şi ale tensiunii arteriale sistolice pot dezvolta efectele demenţei.
Medicii susţin că maladia Alzheimer reprezintă prima cauză a pierderii funcţiilor intelectuale legate de vârstă.
Aceasta afectează aproape 26 de milioane de persoane la nivel global.

Pensiile vor fi majorate cu 4 % de luna viitoare.
Este vorba despre pensiile aferente lunii ianuarie.
Astfel, la o pensie de 700 de lei pe lună, un pensionar va primi cu 28 de lei mai mult.
Premierul Victor Ponta a declarat, anul trecut, că Guvernul îşi propune să crească pensiile în anul 2013.
De asemenea, acesta a mai adăugat că pensionarii militari care au pierdut în momentul recalculării pensiilor vor beneficia, anul acesta, eşalonat, de creşterea pensiilor până la nivelul colegilor lor.

România ocupă primul loc în Europa la rata cazurilor de rujeolă.
În perioada noiembrie 2011 – octombrie 2012, rata cazurilor de pojar în ţara noastră a fost de 194 la fiecare milion de locuitori.
Potrivit unui raport publicat de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolii, România este urmată de Irlanda, care are o rată a cazurilor de rujeolă de 29,2 la un milion de locuitori.
Cu toate acestea, nu au fost raportate cazuri de deces din pricina acestei boli, în ultimele 12 luni.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig zilele acestea.
Potrivit Directorului Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, în următoarele trei zile se vor înregistra temperaturi cu minime de -12, -10 grade în timpul zilei.
De vineri însă, temperatura la nivel naţional se va apropia de valorile normale pentru această perioadă.
Astfel, medicii mai recomandă ca persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate.

Bugetul pentru finanţarea ambulatoriilor de specialitate şi cel al spitalizării de zi vor creşte anul acesta cu 50%.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a declarat că astfel vor fi descurajate internările fictive.
Cu astfel de măsuri, costurile pot fi diminuate şi unităţile sanitare s-ar putea încadra în bugetele aprobate.
Ministrul a mai declarat că un pacient care nu reprezintă un caz grav, va fi dirijat către ambulatoriul de specialitate.

Decizia cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen ar putea fi amânată după luna martie.
Aşa au declarat surse diplomatice de la Bruxelles, potrivit cărora de această dată de vină ar fi situaţia politică din România.
Miniştrii de Interne din cadrul Uniunii Europene se vor întâlni în primul consiliu sub preşedinţie irlandeză pe 7 martie.