Stiri 2 ianuarie 2013

Anul acesta va fi în Biserica Ortodoxă Română, Anul omagial al Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae“.
Sfântul Sinod al BOR a luat această decizie cu ocazia împlinirii a 1.700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milano.
În primul semestru al acestui an tema va fi tratată sub genericul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase” iar în cel de-al doilea tema va fi “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii”.
Totodată, pentru şcolile de teologie din Patriarhia Română, anul acesta este şi Anul comemorativ “Dumitru Stăniloae”.
Cu acest prilej, vor fi organizate evenimente, concursuri şi momente comemorative cu privire la cunoaşterea vieţii şi operei părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog român.

Persecuţiile creştine au continuat la trecerea în noul an.
Astfel, 25 de oameni au fost ucişi în Nigeria de membrii grupării islamiste Boko Haram.
De asemenea, în Austria trei biserici au fost incendiate de o grupare teroristă.
Reprezentanţii diocezei catolice au spus că nimeni nu a fost rănit, însă există pierderi importante la cele trei biserici.
Şi în Libia o biserică coptă a fost atacată în acest weekend, iar doi creştini au fost ucişi şi mai mulţi răniţi.

Românii au început anul 2013 cu scumpiri.
Preţul energiei electrice s-a majorat cu 6% de la 1 ianuarie.
Autoritatea de reglementare din domeniu a inclus în tarif şi costurile producătorilor de profil.
Pe lângă această scumpire, pe factură se va trece, însă, şi ajutorul pentru energia regenerabilă.
De asemenea, preţul gazele naturale va creşte cu 10% în viitorul apropiat.
Totodată cafeaua, ţigările dar şi carburanţii se vor scumpi, deoarece cursul la care se calculează accizele a crescut până la 4,52 de lei pentru un euro.

Preschimbarea permisului auto fără vizita la medic mai poate fi efectuată până pe 19 ianuarie.
Obligativitatea vizitei medicale la preschimbarea permisului auto este una dintre cele mai importante modificări din noul Cod Rutier.
În reglementare este prevăzut şi că examenul medical se va face pe cheltuiala şoferilor.
Astfel, conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa anunţă că şoferii au posibilitatea de a-şi reînnoi permisul de mâine şi până pe 18 ianuarie, de luni până miercuri, între 8.30 şi 16.30, joi între orele 8.30 şi 18.30 şi vineri între orele 8.30 şi 14.30.

Reţeta electronică a devenit obligatorie de la 1 ianuarie.
Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, de la lansarea sistemului în 2 iulie şi până în prezent au fost prescrise online peste trei milioane de reţete.
Sistemul oferă raportări prin care CNAS verifică dacă prescrierile medicilor se regăsesc în ce eliberează farmaciile la preţuri compensate.
Ca măsură suplimentară, reţeta electronică vine în sprijinul medicilor şi astfel este redus riscul erorilor de prescriere.

În primele 3 luni ale anului vremea va fi normală din punct de vedere termic.
Meteorologii anunţă că luna aceasta temperaturile vor fi apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor, cu excepţia sud-estului, unde vor fi posibile valori termice peste mediile multianuale.
Precipitaţiile se vor încadra de asemenea în limitele normale.
În februarie, specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie estimează temperaturi cuprinse între -5 şi 2 grade Celsius.
Potrivit graficului de prognoză, cantităţile minime de precipitaţii se vor situa între 20 l/mp în Banat, Transilvania, Dobrogea şi Moldova, şi 30 l/mp în Maramureş şi Oltenia.
Prima lună de primăvară nu va fi caracterizată de instabilitate atmosferică iar temperaturile se vor încadra între 2 şi 10 grade celsius.

Românii vor avea 12 zile libere în anul 2013.
Angajaţii se vor bucura însă numai de opt zile libere, deoarece patru zile sunt în weekend.
Astfel, zilele nelucrătoare de anul acesta sunt întâi şi
2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, adică 5 şi 6 mai,
Ziua Internațională a Muncii, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 23 şi 24 iunie, Adormirea Maicii Domnului, 15 august, Sfântul Apostol Andrei, 30 noiembrie, Ziua Naţională a României,1 decembrie şi prima şi a doua zi de Crăciun, 25 şi 26 decembrie.

2013 este Anul european al cetăţenilor.
Potrivit unui comunicat al Comisia Europeane acest an este dedicat europenilor şi drepturilor lor.
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la introducerea, prin Tratatul de la Maastricht, a cetăţeniei europene.
Anul european al cetăţenilor va fi lansat oficial la Dublin pe 10 ianuarie de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso şi vicepreşedintele Viviane Reding.

Comisia Europeană doreşte eliminarea taxelor de înmatriculare din toate statele membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, Comisia propune o taxă uniformă, integrată în taxele de drum, pentru toate vehiculele din Europa.
Potrivit Comisiei Europene, sistemul actual nu este cea mai bună soluţie, deoarece duce la taxarea dublă a unor contribuabili.
Astfel, un automobil ajunge să fie taxat atât la prima înmatriculare în ţara în care este achiziţionat de nou, cât şi atunci când este înmatriculat ca un automobil rulat în alt stat al Uniunii Europene.

Reducerea TVA la alimente ar putea fi aplicată după vizita reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional în România.
Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta care a asigurat că, TVA-ul diferenţiat este în continuare o prioritate, pentru a reduce evaziunea fiscală din agricultură.
Prim-ministru a mai promis că salariile nu vor scădea în acest an, deşi în multe ţări europene, este o măsură normală de austeritate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept