Ştiri 18 decembrie 2012

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.
Acesta s-a născut pe moşia mănăstirii Sfântului Nicolae din Rădăuţi, pe la începutul secolului al XV-lea, cu numele de Dumitru.
A îndrăgit din copilărie viaţa bisericească şi ostenelile ascetice, iar după o perioadă de ucenicie, a îmbrăcat haina monahală, şi a primit numele de David.
A fost hirotonit preot şi a devenit duhovnic iscusit, dar pentru că nu mai avea linişte din cauza celor ce îi cereau neîncetat ajutorul, s-a retras în mănăstirea Sfântul Lavrentie de lângă satul Vicovu de Sus.
Apoi a devenit pustnic şi a primit numele de schimnicie de Daniil.
În anul 1451, Sfântul Daniil a devenit duhovnicul lui Ştefan cel Mare, pe care l-a încurajat să lupte pentru apărarea creştinătăţii, dar l-a îndrumat şi spre ctitorirea de lăcaşuri de cult.
A fost înzestrat cu mari haruri şi socotit sfânt încă din timpul vieţii.
S-a mutat la Domnul în anul 1496, iar în anul 1992 a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Română.

Astăzi este Ziua Minorităţilor Naţionale.
18 decembrie a fost declarată Ziua Minorităţilor Naţionale din România, prin Hotărâre de Guvern, în anul 1992.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor ce aparţin minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase ca document internaţional ce oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor în general.
Ziua Minorităţilor Naţionale este marcată astăzi de Uniunea Democrată Turcă din România printr-un spectacol interetnic.
În cadrul acestuia evoluează interpreţi de etnie turcă, tătară, bulgară şi armeană.

De mâine în Dobrogea se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Meteorologii estimează că în intervalul 20-25 decembrie, temperaturile vor fi negative şi va ninge în toate regiunile ţării.
Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, la nivelul judeţului nostru, temperaturile vor începe să scadă de mâine dimineaţă.
De asemenea, viteza vântului va creşte, iar de mâine noapte şi până joi la prânz va bate cu rafale de peste 70 de kilometri pe oră.

Universităţile din toată lumea vor fi clasificate din nou.
Astfel, potrivit unei iniţiative a Comisiei Europene, noua listă se va întocmi în funcţie de o gamă mai largă de factori de performanţă.
Clasificarea „multidimensională” va împărţi universităţile în cinci domenii distincte: reputaţia în ceea ce priveşte cercetarea, calitatea predării şi învăţării, orientarea internaţională, succesul transferului de cunoştinţe şi angajamente regionale. Universităţile vor putea să se înscrie pentru noua clasificare în prima jumătate a anului viitor, iar primele rezultate sunt aşteptate la începutul lui 2014.

Elevii şi preşcolarii vor intra de vineri în vacanţa de iarnă.
Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, semestrul al doilea va începe pe 14 ianuarie, iar vacanţa de primăvară va fi între 5 şi 14 aprilie.
Anul şcolar în curs se va încheia pe data de 21 iunie.

Petrom a ieftinit carburanţii.
Preţul benzinei a fost redus cu 3 bani, iar cel al motorinei cu şase bani.
Astfel, un litru de benzină standard 95 costă 5,71 lei litrul, iar benzina extra 99, 6,13 lei litrul.
De asemenea, motorina standard are un preţ de 5,97 lei, iar motorina extra este 6,20 lei litrul.
Ieftinirea preţurilor survine după o scumpire de trei bani la benzină operată săptămâna trecută.

Preţul energiei va creşte cu 11% de anul viitor.
ANRE a recunoscut o parte din costurile producătorilor de energie.
Iniţial, costul urma să crească cu 8% în cadrul programului de liberalizare a preţurilor la energie convenit cu Fondul Monetar Internaţional.
Ca urmare a deciziei ANRE, preţul facturii la energia electrică va creşte pentru consumatorul final.

De anul viitor vom plăti dacă vrem să circulăm pe unele drumuri.
Astfel, şoferii care vor circula pe autostrăzile Bucureşti-Piteşti, Bucureşti-Constanţa, precum şi pe centura de sud a Bucureştiului, vor trebui să plătească o taxă de utilizare.
În total, Compania Naţională de Autostrăzi ia in considerare introducerea taxării pe circa 360 de kilometri de autostrăzi.
Tarifele ar putea varia între 3 euro pentru autoturisme şi 7,5 euro pentru autocare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept