Ştiri 12 decembrie 2012

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni.
Acesta a fost un simplu păstor din insula Ciprului, a fost căsătorit şi a avut o fiică pe nume Irina.
Încă din tinereţe era foarte smerit şi se îngrijea de ajutorarea săracilor.
Pentru bunătatea si curăţia inimii a fost rânduit episcop al Trimitundei din Cipru.
Sfântul Spiridon a luat parte la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, unde mărturiseşte cu dârzenie dreapta credinţă în Iisus Hristos, împotriva ereziei lui Arie.
Sfântul este cunoscut ca un mare făcător de minuni, deoarece avea darul tămăduirii prin rugăciune.
S-a mutat la Domnul în anul 347, iar moaştele sale se află în insula Corfu din Grecia.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia mâine de la ora 8.30 Sfânta Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, apoi va săvârşi slujba de Te-Deum.

Tot astăzi Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului împlineşte 57 de ani.
Acesta s-a născut în anul 1955 în localitatea Gheorghiţeni, judeţul Suceava.
În anul 1975 a absolvit cursurile Seminarului Teologic Neamţ, iar în anul 1980 a obţinut licenţa in teologie la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
În anul 1990, a fost tuns în monahism si a primit numele de TEODOSIE.
Patru ani mai târziu a fost hirotonit arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar din anul 2001 este arhi-păstorul Tomisului.
Înalt Preasfinţitul Teodosie este doctor în teologie şi Membru corespondent al “Academiei Oamenilor de Ştiinţă”.
În anul 2002 a fost decorat de către Statul Roman cu ordinul „Steaua României în Grad de Cavaler”.
Cu acest prilej, ierarhul nostru a rostit un cuvânt de binecuvântare ascultătorilor postului nostru de radio:

O nouă biserică ortodoxă va fi construită în Istanbul.
Consiliul Municipal de la Istanbul a acordat avizul de construcţie pentru aceasta.
Decizia este una istorică, deoarece este pentru prima dată, după înfiinţarea Republicii Turce, când autorităţile îşi dau acordul pentru ridicarea unei biserici ortodoxe.
Sfântul lăcaş va aparţine comunităţii ortodoxe arabe, care a solicitat propriul ei loc de rugăciune.

Marea Britanie va autoriza căsătoriile homosexuale civile si religioase, cu excepţia Bisericii anglicane.
Noul proiect de lege a fost prezentat de ministrul Culturii şi va intra în dezbateri la începutul anului viitor.
Potrivit textului legislativ, căsătoria religioasă va rămâne “ilegală” in Biserica anglicană, dar celelalte confesiuni vor avea libertatea să aleagă daca vor celebra sau nu căsătorii între persoane de acelaşi sex.
Biserica anglicană este majoritară în Marea Britanie.

Uniunea Europeană a autorizat o serie de reguli cu privire la alimentaţia sănătoasă.
Măsura a fost luată pentru a desfiinţa percepţiile false sau nedovedite asupra mâncărurilor şi a băuturilor, precum promisiunile de pierdere în greutate sau cele referitoare la buna funcţionare mintală sau sănătatea inimii.
Se presupune că decizia va afecta site-uri şi firme mari de produse care promit pierderea în greutate, însă nutriţioniştii se menţin reticenţi în privinţa schimbărilor.
Potrivit acestora, multe dintre produsele regăsite pe listele nou aprobate sunt ingrediente procesate.
Regulile de Nutriţie şi Sănătate făcute publice de Uniunea Europeană demontează exemplele clasice de “regim sănătos”, precum fructele, legumele, peştele gras, seminţele, ouăle, nucile şi carnea de pasăre.

Ministerul român de Externe a lansat mai multe avertismente de vreme rea.
Românii care vor să plece din ţară sunt avertizaţi că viscolul dă afectează traficul rutier şi pe cel aerian.
În aproape toate ţările central-europene şi din regiunea Balcanilor ninge abundent, iar furtunile de zăpadă au provocat moartea a zeci de persoane.
În aceste ţări, temperaturile au coborât pe timp de noapte până la minus 20 de grade Celsius.

Specialiştii vor utiliza o nouă metodă de depistare a cancerului de col uterin, numită testul ADN HPV.
Aceştia susţin că studiile realizate până în prezent, arată că deşi testul de screening Papanicolau a scăzut în mod semnificativ incidenţa cancerului de col uterin, el prezintă anumite limitări datorită sensibilităţii scăzute.
Astfel, studiile arată că testul HPV poate depista leziunile apărute, omise de testul Babeş – Papanicolau.
Conform Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului, în România anual peste 3.400 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin iar 2.000 mor din această cauză.

Judeţul Constanţa a primit astăzi, a doua tranşă de vaccin antigripal.
În această etapă de vaccinare vor fi imunizate 24 de mii de persoane.
Toate dozele de vaccin vor fi distribuite imediat medicilor de familie pentru a continua campania de vaccinare.
Reamintim că, la Constanţa, imunizarea populaţiei a început la jumătatea lunii trecute.

În această noapte vom putea observa una din cele mai frumoase ploi de meteori de anul acesta.
Fragmente de comete vor intra în atmosfera planetei noastre şi vor genera o ploaie luminoasă.
Fenomenul este cunoscut sub numele de Geminide, deoarece, văzută de pe Pământ, se creează impresia că stelele cad din constelaţia Gemenilor.
Fenomenul se petrece în perioada 7 – 17 decembrie, însă apogeul va fi în această noapte.
Specialiştii spun că în Constanţa vor putea fi văzuţi maxim 40 – 50 meteori pe oră.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 4,56%.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, rata inflaţiei a scăzut după ce, luna trecută preţurile au crescut.
Creşterea preţurilor a fost influenţată de scăderile înregistrate la mărfurile nealimentare şi servicii.
Rata anuală a inflaţiei a revenit sub 5% în octombrie, când preţurile de consum au crescut cu numai 0,29%, faţă de majorarea de peste 1 procent înregistrată în septembrie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept