Ştiri 4 decembrie 2012

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi de la ora 16 Taina Sf. Maslu la biserica Sf. Nicolae din Năvodari.
De asemenea, mâine, Ierarhul nostru va oficia Sfântul Maslu la biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din cartierul km 4-5, numită şi Catedrala Marinarilor, de la ora 6.45, iar de la ora 9, va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica Sf. Cuvioasă Parascheva din localitatea Tortomanu.
Credincioşii se vor putea închina la moaştele Sf. Mare Mucenic Pantelimon, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
Tot mâine, de la ora 14.00, IPS Teodosie va participa la serbarea organizată de Grădiniţa „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Eforie Nord şi le va împărţi daruri copiilor.
Apoi, de la ora 16.00, Ierarhul Tomisului va oficia Vecernia la biserica din comuna 23 august.
Slujba va fi urmată procesiunea cu icoana Sf. Nicolae şi Mir al sfântului, primit în dar de la Bari, la mănăstirea „Sf. Nicolae” din localitate.
Joi, Înaltpreasinţitul Teodosie va săvârşi de la ora 9, Sf. Liturghie la biserica Sf. Ierarh Nicolae din cartierul constănţean Coiciu.

Teologia se va preda în universităţile laice din Rusia.
Autorităţile ruseşti au iniţiat o politică de introducere a teologiei în instituţiile şi universităţile laice.
Unele voci au criticat această politică şi au spus că, într-un stat laic, Biserica nu ar trebui să intervină în sfera educaţiei.
În replică, Patriarhul Kiril, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, a precizat că introducerea teologiei în universităţi nu este o încercare a Bisericii de a-şi lărgi autoritatea şi consideră că o persoană educată ar trebui să cunoască fundamentele religiei, întrucât acestea stau la baza culturii.

Creştinii din Sudan sunt ucişi în masă.
Toate comunităţile non-arabe din regiune au devenit ţinte vii ale preşedintelui Omar al-Bashir, cunoscut pentru uciderea tuturor celor care se opun islamizării.
Bombardamentele recente au distrus complet casele şi terenurile din aceste regiuni creştine.
Din această cauză, creştinii suferă de foamete şi malnutriţie, iar accesul oricăror ajutoare umanitare a fost refuzat.

Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale a pledat în Adunarea Naţională a Franţei pentru păstrarea principiilor morale ale familiei tradiţionale.
Acesta a arătat că egalitatea oamenilor nu înseamnă în niciun caz uniformitate şi că persoanele homosexuale nu trebuie excluse din societate, însă nici nu pot fi obiectul căsătoriei, care este o instituţie tradiţională, născătoare de prunci şi fundamentală pentru întreaga civilizaţie.
Ierarhul român a fost prezent în forul francez alături de alţi reprezentanţi ai religiilor din Franţa.
Reacţia parlamentarilor francezi aflaţi la putere a fost însă una de tip inchizitorial-ameninţătoare.

ANM a emis o avertizare de ninsori şi vânt pentru toată ţara.
Aceasta este valabilă de mâine de la ora 6 până joi la ora 18.
Astfel, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă în sud-vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte.
În Moldova, Muntenia şi Dobrogea vor fi ploi, care în noaptea de miercuri spre joi se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Joi, va ninge în special în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali.
Totodată, vântul va prezenta intensificări mai ales în regiunile estice şi la munte, cu viteze ce vor depăşi local 60 de kilometri pe oră.

Elevii claselor a 8-a din judeţul Constanţa susţin, astăzi, prima probă din cadrul simulării evaluării naţionale.
Astfel, 6.200 de elevi din unităţile de învăţământ gimnazial susţin proba la limba şi literatura română.
Obiectivele testării urmăresc monitorizarea stadiului de pregătire a elevilor pentru examenele naţionale de la sfârşitul anului şcolar.
De asemenea se doreşte şi o analiză a rezultatelor înregistrate şi stabilirea măsurilor de remediere la nivel de unitate de învăţământ şi de inspectorat şcolar, acolo unde rezultatele sunt slabe.

Elevii se pot transfera mai uşor de la o şcoală la alta.
Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, aceştia nu vor mai avea nevoie de aprobarea şcolii de la care pleacă, ci doar de un aviz consultativ din partea acesteia.
Înainte de apariţia ordinului, elevii care doreau să se transfere de la o şcoală la alta aveau nevoie de aprobare de la consiliile de administraţie de la ambele unităţi de învăţământ.

Un nou ghişeu al Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa a fost deschis la sediul Poliţiei Rutiere.
Măsura a fost luată pentru creşterea calităţii serviciilor oferite contribuabililor prin reducerea timpului de aşteptare la ghişeele instituţiei.
Noul ghişeu de încasare a impozitelor, taxelor locale şi în special a amenzilor de circulaţie este amplasat chiar în sediul Poliţiei Rutiere situat pe bulevardul I.C. Brătianu nr. 246 şi este deschis publicului zilnic între orele 8,30 şi 16,30.

Podul Calafat-Vidin va fi dat în folosinţă în primăvara anului viitor.
Anunţul a fost făcut de ministrul bulgar al Transporturilor.
El a reamintit că infrastructura rutieră care face legătura cu podul a fost deja construită, atât în România, cât şi în Bulgaria.
Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual acest pod.

În România, meningita pneumococică este cauza unui sfert dintre decesele din rândul nou-născuţilor.
Potrivit medicilor, sute de copii mor în primul an de viaţă pentru că părinţii nu-şi permit să cumpere un vaccin.
Studiile arată că numai doi la sută dintre părinţi îşi vaccinează copiii împotriva pneumococului.
În ţara noastră, vaccinul nu este inclus în calendarul de imunizări gratuite, deşi 23 de ţări europene l-ai inclus deja în schemele de vaccinare, iar în România rata mortalităţii infantile este de două ori mai mare decât media europeană.

Aproape jumătate dintre români sunt la limita sărăciei.
Potrivit datelor prezentate de Eurostat, anul trecut, cel mai ridicat procent de persoane supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială din Uniunea Europeană se înregistra în Bulgaria, România şi Letonia.
Nivelurile cele mai reduse ale acestui indicator se înregistrează în Cehia, Suedia şi Olanda.
Potrivit Strategiei Europa 2020, un obiectiv al Uniunii este scoaterea din categoria celor expuşi sărăciei şi excluziunii sociale a cel puţin 20 de milioane de persoane.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept