Ştiri 29 noiembrie 2012

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, Mănăstirea Peştera Sfântul Apostol Andrei îşi va sărbători hramul.
Astfel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu mai mulţi ierarhi din ţară, dar şi din Ucraina, Bulgaria şi Grecia, vor oficia Sfânta Liturghie de la ora 9.
Totodată, se va sfinţi Aghiasmatarul zidit deasupra izvorului, care va primi numele de Paraclisul Izvorului Sfântului Apostol Andrei.

Constănţenii sunt invitaţi la un concert tradiţional de colinde prilejuit de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.
Evenimentul se va desfăşura mâine de la orele 17.30, la Casa de Cultură din Constanţa.
Concertul va fi susţinut de corurile Arhiepiscopiei Tomisului şi de orchestra de muzică populară elenă din Mitilini – Grecia.
Spectacolul va fi prezentat de Pr. Lect. Univ. Drd. Valeriu Roman.
Intrarea va fi liberă.

Creştinismul este cea mai persecutată religie a lumii.
Afirmaţia aparţine cancelarului Germaniei Angela Merkel
şi a stârnit controverse în grupările de opoziţie, dar mai ales în rândul instituţiilor ateiste sau militant seculariste din occident.
Angela Merkel a afirmat că în viitor politica externă a Germaniei va avea o componentă activă şi importantă de protejare a creştinilor minoritari persecutaţi în lume.

Un tribunal egiptean a condamnat la moarte şapte creştini şi un pastor american pentru că au participat la realizarea unui film anti-Islam.
Cei opt au fost acuzaţi de implicarea în realizarea filmului care a stârnit o serie de violenţe în lumea musulmană.
Actorii, realizatorul scurt-metrajului şi pastorul american care a vrut să ardă o copie a Coranului anul trecut, au fost judecaţi în lipsă.
Dacă persoanele condamnate se vor întoarce în Egipt, ar putea avea parte de un nou proces.

Ministerul Sănătăţii doreşte achiziţionarea şi decontarea a peste o sută de medicamente dificil de procurat.
Anunţul a fost făcut ieri de secretarul de stat Alexandru Rafila.
Acesta a adăugat că este vorba despre medicamente pentru diverse afecţiuni care nu se mai găsesc pe piaţă.
Preţurile din România sunt cele mai mici din Uniunea Europeană din cauza comerţului paralel.

Casieriile RAJA, ENEL şi SPIT vor fi închise în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie.
Activitatea va fi reluată luni, 3 decembrie 2012, conform programului obişnuit de lucru: de la ora 8.00 la ora 16.00.
Totodată dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţilor RAJA şi ENEL vor lucra în program normal.

Guvernul a stabilit majorarea limitei valorii zilnice şi a fondurilor necesare pentru distribuţia fructelor în şcoli.
Din anul şcolar 2009-2010, România aplică programul comunitar de încurajare a consumului de fructe în şcoli.
Potrivit comunicatului remis de Guvern, Ministerul Agriculturii a solicitat Comisiei Europene suplimentarea fondurilor pentru implementarea programului în anul şcolar 2012-2013.
Astfel, pentru această perioadă, România a obţinut peste 9 milioane 700 de mii de euro, cu aproape 5 milioane de euro mai mult decât alocarea iniţială.

Lucrările pentru ultimele două tronsoane ale Autostrăzii Soarelui, Cernavodă – Medgidia şi Medgidia – Constanţa au fost finalizate.
Anunţul a fost făcut de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Ceremonia oficială de recepţie la terminarea lucrărilor va avea loc astăzi.
Valoarea totală a proiectului de construcţie a celor două tronsoane este de 1,48 miliarde lei, fără TVA.

Părinţii divorţaţi vor fi obligaţi să se ocupe şi de educaţia copilului, nu doar de întreţinerea acestuia.
Conform unui proiect de lege adoptat de Guvern, sunt amendaţi părinţii care au în custodie copilul şi refuză să îşi lase fostul partener să păstreze legătura cu el.
Astfel, părintele căruia i-a fost încredinţat de către instanţă copilul spre creştere şi educare este obligat să-l sprijine în ceea ce priveşte menţinerea relaţiilor personale ale acestuia cu celălalt părinte, precum şi cu rudele.
O astfel de lege a protecţiei copilului există, însă reprezentaţii Ministerului Muncii spun că au dorit să aducă precizări mai clare în ceea ce priveşte drepturile copilului.

Piaţa pieselor auto trebuie liberalizată.
Declaraţia aparţine preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chirițoiu, care crede că măsura va determina scăderea preţurilor.
Acesta a adăugat că se recomandă liberalizarea sectorului, adică oricine să poată produce anumite piese.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept