Ştiri 22 noiembrie 2012

Arhiepiscopia Tomisului invită constănţenii la un spectacol de operă, cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei.
Acesta va avea loc, luni, 26 noiembrie, de la ora 18, la Casa de Cultură din Constanţa.
Opera poartă titlul “Sfântul Apostol Andrei. De la Betsaida la Patras, prin anticul Tomis” şi rememorează în trei acte secvenţe din viaţa Sf. Ap. Andrei.
Ilustraţia muzicală este asigurată de Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski şi de corurile reunite ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Muzica este scrisă de compozitorul Horaţiu Alexandrescu, libretul aparţine profesorului univ. Cristina Tamaş, iar spectacolul este dirijat de Bogdan-Ioan Alexiuc.
Intrarea va fi liberă.

Ieri au fost expuse în premieră, la Consiliul Judeţean Harghita, fotografii care prezintă tradiţii româneşti şi mănăstiri ortodoxe.
Este vorba despre şase fotografii în care se disting portul popular al românilor din judeţ şi mănăstirile ortodoxe din localităţile Topliţa, Izvoru Mureşului şi Moglăneşti.
Mai multe asociaţii româneşti din Harghita au sesizat absenţa imaginilor care să confirme existenţa comunităţii româneşti în judeţ, în condiţiile în care, în clădirea Consiliului Judeţean sunt expuse exclusiv fotografii cu preocupările comunităţii maghiare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că regretă că acest lucru nu s-a întâmplat mai repede şi din proprie iniţiativă.
El a adăugat că fotografii reprezentative pentru comunitatea românească din judeţ vor fi expuse în permanenţă, şi în alte săli ale administraţiei judeţene.

Românii din regiunea franceză Auvergne vor avea o nouă biserică.
Aceasta va fi închinată Sfântului Ierarh Nicolae şi va adăposti o părticică din sfintele sale moaşte.
În prezent, se efectuează ample lucrări de amenajare, atât în sfântul lăcaş, cât şi la anexele care vor găzdui activităţile comunitare.
Costul lor se ridică la circa 60.000 de euro, din care s-au strâns până acum 20.000.

Azilele mitropoliei greceşti de Sparta ar putea fi închise din cauza crizei.
O parte din bătrânii care trăiau în azile au fost anunţaţi că trebuie să se întoarcă la familiile lor, însă doar 15 oameni din 90 au fii sau aparţinători.
Mitropolitul Eustatie a declarat că situaţia financiară precară ameninţă şi existenţa tuturor instituţiilor umanitare din mitropolie.
Acesta a adăugat că majoritatea sponsorilor care aduceau alimente şi materiale în aceste instituţii sunt ei înşişi săraci.

Lucrările de reabilitare a Pieţii Ovidiu au început de ieri.
Proiectul „Restaurarea şi reamenajarea integrată a zonei istorice – Piaţa Ovidiu” este finanţat cu fonduri europene prin Zona Metropolitană Constanţa.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre a anunţat că lucrările se vor finaliza anul viitor.
Edilul a adăugat că până la sfârşitul acestui an, va fi demarat un alt proiect finanţat cu bani europeni, cel de reabilitare a tuturor străzilor din zona Peninsulară.

Sistemul Informatic Unic Integrat şi Prescripţia Electronică vor fi oprite de astăzi de la ora 18 până luni la ora 7.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a luat această măsură pentru pregătirea introducerii cardului naţional de sănătate. Acesta va fi testat, mai întâi, în judeţul Arad, iar, în funcţie de rezultate, va fi introdus, de anul viitor, la nivel naţional.
Acesta va fi valabil cinci ani de la data emiterii, iar medicul de familie este cel care va inscripţiona şi va activa datele medicale pentru care pacientul îşi dă acordul.
Inscripţionarea unor date, cum ar fi grupa sanguină, bolile cu risc vital şi acceptul pentru donarea de organe va fi realizată doar cu acordul scris al posesorului.

Numărul persoanelor care suferă accidente vasculare cerebrale este în creştere.
Medicii avertizează că de vină pentru acestea este stresul şi sedentarismul.
Şeful Clinicii de neurologie din Constanţa, conf. univ. dr. Anca Hâncu a declarat că în ultima perioadă, sunt afectate persoane cu vârste din ce în ce mai mici, chiar şi până-n 40 de ani.
Specialiştii sunt de părere că aceste afecţiuni ar putea fi prevenite prin renunţarea la obiceiurile nesănătoase de alimentaţie şi stil de viaţă, dar şi printr-o mai bună relaţionare între pacient şi medicul de familie.

În România, anul trecut, rata abandonului şcolar a fost de 17,5%.
În România, anul trecut, rata abandonului şcolar a fost de 17,5%.
Aceasta este concluzia unui raport al Comisiei Europene,
care mai arată că peste 40% din adolescenţii români de 15 ani nu au competenţe adecvate de citire, în matematică şi ştiinţe.
Conform documentului, ţara noastră se află sub media Uniunii Europene de 13,5% la rata abandonului şcolar timpuriu.
În ceea ce priveşte investiţiile în educaţie, România are cea mai scăzută rată din PIB alocată educaţiei dintre toate statele comunitare.

Femeile însărcinate vor fi investigate obligatoriu pentru depistarea virusului care provoacă SIDA.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”, Adrian Streinu – Cercel a anunţat ieri că un ordin al Ministerului Sănătăţii referitor la acest subiect va fi emis luna viitoare.
Medicul spune că femeile infectate cu HIV pot naşte copii sănătoşi dacă respectă cu stricteţe indicaţiile medicilor.
Anul trecut, au fost 16 cazuri de transmitere a virusului HIV de la mamă la copil, iar în primele nouă luni ale acestui an au fost înregistrate 12 astfel de cazuri.

Petrom a scumpit ieri carburanţii.
Preţul litrului de benzină a crescut cu 7 bani, iar cel al litrului de motorină cu 5 bani, ca urmare a creşterii cotaţiilor pentru produse petroliere.
Astfel, un litru de benzină standard costă 5,7 lei, iar cel de benzină extra 6,12 lei.
Totodată, preţul motorinei standard a ajuns la 5 lei şi 98 de bani pe litru.

Toate transporturile de fructe din Turcia au fost oprite la vamă.
TIR-urile nu trec până nu sunt verificate de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterniară şi până nu obţin analizele de laborator.
Acestea durează minim trei zile.
Măsura de oprire la vamă a TIR-urilor cu legume şi fructe din Tucia a fost luată, după ce, zilele trecute 120 de tone de fructe infestate au fost la un pas de a ajunge pe piaţa românească.